Domnul cu coasa a vrut să-l trimită la îngeri! Numai norocul a făcut ca victima să nu moară! (EXCLUSIV)

354
Politia
Politia

@ Domnul cu coasa a vrut să-l trimită la îngeri @ Numai norocul a făcut ca victima să nu moară @ În urma incidentului, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Vlad Gabriel A., sub acuzaţiile de tentativă de omor şi tulburarea ordinii și liniștii publice

Domnul cu coasa a vrut să-l trimită la îngeri! Numai norocul a făcut ca victima să nu moară! Astfel, în urma incidentului, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus ieri trimiterea în judecată a agresorului, sub acuzaţia de tentativă de omor.

Aşadar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vlad Gabriel A., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii și liniștii publice.

Domnul cu coasa a vrut să-l trimită la îngeri!

Oamenii legii au precizat că incidentul în care a fost implicat domnul cu coasa a avut loc la începutul lunii august a acestui an.

„În seara zilei de 08.08.2024, în jurul orei 20:10, pe fondul unui conflict spontan, dar și al consumului de alcool, V.G.A., fiind sub stăpânirea unei tulburări sau emoții determinate de comportamentul provocator și violent al victimei, a atacat-o cu o coasă pe persoana vătămată A.P., care se afla în curtea unei societăţi comerciale din satul Hadâmbu, comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi.

Acesta i-a aplicat o lovitură prin ridicarea acelui obiect deasupra capului şi lovind victima de sus în jos, tăișul coasei trecând foarte aproape de zona abdominală a victimei și înfingându-se în coapsa piciorului drept, străpungând pulpa piciorului şi cauzându-i victimei un traumatism al membrului inferior drept cu plagă transfixiantă 1/3 superioară coapsă dreaptă, cu interesarea venei safene, emfizem la nivelul regiunii inghinale și șoc hemoragic, pentru care a necesitat 21-23 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, a declarat ieri prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Elena Mădălina Pricop.

Numai norocul a făcut ca victima să nu moară!

Anchetatorii ieseni au adaugat ca victima a fost la un pas de moarte. De altfel, cadrele medicale au concluzionat că leziunile suferite au fost de natură să îi pună viaţa în pericol.

„Leziunile au fost de natură să-i pună viața în primejdie victimei. De asemenea, prin comportamentul violent și agresiv al lui V.G.A. a fost tulburată ordinea și liniștea publică, fiind provocată și indignarea celor care au văzut agresiunea cu coasa, cărora le-a fost creată o starea reală de panică și frică. Facem precizarea că trimiterea în judecată, punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a subliniat marţi, 8 ocrtombrie 2024, Elena Mădălina Pricop. Astfel, domnul cu coasa a vrut să-l trimită la îngeri, dar numai norocul a făcut ca victima să nu moară, potrivit anchetatorilor ieşeni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.