Dosar de profanare de cadavre sau morminte, la Iaşi! Cum s-a încheiat întreg scandalul!

335
profanare de morminte
profanare de morminte

@ Un dosar de profanare de cadavre sau morminte s-a încheiat ieri la Iaşi @ Astfel, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins ieri apelurile formulate în acest caz @ Iniţial,magistraţii au dispus încetarea procesului penal în ceea ce îi priveşte pe Nicuşor M., Robert R. şi Gabriel P.

Un dosar de profanare de cadavre sau morminte s-a încheiat ieri la Iaşi! Asadar, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins apelurile formulate în acest caz. Iniţial, magistraţii au dispus încetarea procesului penal în ceea ce îi priveşte pe Nicuşor M., Robert R. şi Gabriel P., pentru profanare de cadavre ori morminte, pe motiv ca ar fi intervenit prescriptia raspunderii penale.

„Instanta admite în parte acţiunea civilă formulată de FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIESTI DIN ROMÂNIA – CULTUL MOZAIC prin COMUNITATEA EVREILOR HUŞI si obligă inculpatii la plata către aceasta a sumei de 166.500 de lei, reprezentând daune materiale”, au spus judecatorii de la prima instanta.

Dosar de profanare de cadavre sau morminte, la Iaşi!

Prin rechizitoriul întocmit de Parchet, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte. La data faptelor, inculpatii erau minori. Cei trei sunt prieteni și, pentru că în anul 2019 s-au apucat de fumat, au căutat un loc mai retras pentru a fuma, astfel încât să nu fie văzuți. Au găsit Cimitirul Evreiesc din Husi, în curtea căruia au intrat printr-o gaură din gard.

De asemenea, în apropierea cimitirului se află blocurile ANL, unde locuiesc mai mulți prieteni de-ai inculpaților, cu care ei obișnuiau să se joace, astfel încât, atunci când mergeau la blocurile A.N.L., intrau și în Cimitirul Evreiesc.

„În una dintre zilele lunii februarie 2019, cei trei inculpați s-au întâlnit și au plecat către blocurile A.N.L. pentru a se întâlni cu prietenii lor. În drum, s-au oprit în Cimitirul Evreiesc, unde au intrat prin gaura din gard, inculpatul s-a sprijinit de un monument funerar, iar acesta s-a răsturnat la pământ. Atunci, cei trei inculpați s-au hotărât să se distreze și să dărâme mai multe monumente funerare, astfel încât au împins monumentele, care cădeau la sol, unele dintre ele distrugându-se, au luat bucăți din monumentele distruse și au aruncat cu ele în alte monumente, pe care, de asemenea, le-au distrus și au lovit cu picioarele în pietrele funerare, reușind să le desprindă de pe soclu și să le distrugă”, au spus anchetatorii.

S-au filmat cu telefoanele mobile

Oamenii legii au mai spus ca, mai apoi, acestia au mers la blocurile A.N.L., unde s-au întâlnit cu prietenii lor, cărora le-a povestit ce au făcut. „Inculpații au procedat în acest fel de mai multe ori, mergând în Cimitirul Evreiesc de peste 10 ori în perioada februarie-martie 2019 și au distrus monumentele funerare în modalitățile arătate anterior și de câteva ori s-au filmat între ei cu telefoanele mobile, când distrugeau monumentele.

Inculpații le-au spus martorilor că au distrus pietrele funerare din distracție, pentru a vedea care dintre ei dărâmă cele mai multe pietre și care este mai puternic. Cimitirul Evreiesc este administrat de către Comunitatea Evreilor Husi, comunitate cu personalitate juridică. In ziua de 26.03.2019, presedintele comunitatii a mers în Cimitirul Evreiesc, ocazie cu care a constatat că mai multe monumente funerare din parcela nr. 4 au fost vandalizate, motiv pentru care a sesizat Poliția”, au subliniat anchetatorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.