Dumică seara, în jurul orei 18.30, o femeie din Județul Vaslui a fost supusă unor momente de panică. În timp ce se deplasa cu autoturismul personal, asfaltul de sub roțile mașinii s-a surpat, iar groapa formată avea doi metri adâncime, relatează Libertatea. Incidentul a avut loc pe strada Mihail Sadoveanu din oraşul Negrești, județul Vaslui. Deplasându-se pe stradă, femeia a simțit la un moment dat că mașina se afundă în asfalt. Experiența a fost distribuită pe un grup local de Facebook, acolo unde au fost făcute publice imagini de la fața locului. „Sperietura mea nu a fost usoară. S-a surpat sub mașina mea în timp ce mergeam, instinctul a fost să accelerez și să trag stânga de volan spre mijlocul strazii”, a povestit femeia. Locul incidentului a fost delimitat de nişte bănci. Femeia a sunat la serviciul unic de urgență 112,iar la scurt timp, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului. Potrivit sursei, oamenii legii au plecat fără a-i lua vreo declarație.„Am sunat imediat la 112, mașina mea era în mijlocul strazii; nu știam exact în ce stare este, dacă mai pornește, plus că trebuia semnalizat ca atare acel ,,crater”. Politia a venit, m-a întrebat în ce stare e mașina am pornit-o, ne-am uitat la ea și am constatat că un cauciuc era tăiat în mai multe locuri și janta îndoită. După un timp am văzut că nu mai era nimeni prin preajma. Acum nu știu dacă trebuia să dau vreo declarație avand în vedere ca eu am anuntat politia. Paguba mea a fost doar o roată. Experiența în sine și sperietura depășesc cu mult orice pagubă. Important e ca cei responsabili să ia masurile necesare”, a adăugat femeia.Primarul orașului a declarat că acesta este al patrulea eveniment din ultimii doi ani.„De două săptămâni, s-a observat o ușoare lăsare a terasamentului. Strada a fost reabilitată prin CNI în 2011 și se află în garanție. Noi am înștiințat și constructorul, am trimis adresă și la CNI. Contractul de finanțare a proiectului de 10 milioane de euro a fost semnat de CNI”, a explicat primarul orașului. O problemă reprezintă hrubele subterane peste care s-a construit orașul. Informațiile privind existența beciurilor evreilor care aveau afaceri în târgul Negreștilor de altădată nu sunt, însă, foarte clare.În primii ani după reabilitarea din 2011 nu au fost probleme. Ele au apărut după efectuarea lucrărilor de canalizare din 2017.