@ O profesoară care a comis un accident şi a plecat de la locul impactului a scăpat fără a primi vreo pedeapsă @ Astfel, recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis cererea anchetatorilor de confirmare a renunţării la urmărirea penală în cazul Oanei Odeta Popa @ Ea fusese cercetată pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia
O profesoară care a comis un accident şi a plecat de la locul impactului a scăpat fără a primi vreo pedeapsă! Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au admis recent cererea anchetatorilor de confirmare a renunţării la urmărirea penală în cazul Oanei Odeta Popa.
„Instanta admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispusă prin ordonanţa din data de 24.10.2024 faţă de suspecta Popa Oana Odeta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală. Definitivă”, au afirmat judecatorii ieseni.
Profesoara scăpat fără a primi vreo pedeapsă
Prin adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din 25.10.2023, a fost înaintată ordonanţa emisă pe 24.10.2023 prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală faţă de profesoara în vârstă de 46 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, în vederea confirmării soluţiei.
„Pe 16.12.2022, la ora 7:00, suspecta a condus autoturismul marca Skoda, iar, la o trecere pentru pietoni semnalizată şi marcată corespunzător prin indicatoare şi marcaje rutiere, din dreptul magazinului Profi, a surprins şi accidentat pe un pieton, care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, de la dreapta către stânga conducătorului auto. După producerea accidentului, numita a părăsit locul fără încuviinţarea Poliţiei. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a numitului, care a necesitat un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare”, au constatat anchetatorii.
Ce au constatat magistraţii cu privire la profesoară
Prin ordonanţa emisă pe 24.10.2023, s-a dispus renunţarea la urmărire penală faţă de şoferiţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
„Procurorul de caz a reţinut că, în concret, nu există un interes public în continuarea urmăririi penale, având în vedere următoarele: modul şi circumstanţele în care a fost comisă fapta, urmarea produsă, ţinând seama de eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului raportat la gravitatea faptei, existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse prin săvârşirea faptei, respectiv faptul că au fost necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Totodată, suspecta nu este cunoscută cu antecedente penale, iar pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani”, au afirmat oamenii legii.
De asemenea, anchetatorii au constatat că profesoara de la Şcoala Profesională de Industrie Ţibana s-a oferit să ducă victima la spital, dar aceasta a refuzat, fiind dusă acasă de către şoferiţă.