@ Doi elevi ar fi fost bătuţi chiar în sala de clasă @ În urma incidentelor, profesoara a fost acuzată de purtare abuzivă @ Astfel, procurorii au dispus trimiterea în judecată a profesoarei de Biologie Clara Antonică
Doi elevi ar fi fost bătuţi chiar în sala de clasă! În urma incidentelor, profesoara a fost acuzată de purtare abuzivă! Astfel, procurorii au dispus trimiterea în judecată a profesoarei de Biologie Clara Antonică. Aceasta a contestat decizia, dar magistraţii din cadrul Judecătoriei Răducăneni au respins cererea cadrului didactic.
„Instanta respinge ca neîntemeiate cererile si exceptiile formulate de către inculpata Antonică Clara, personal si prin avocat. Constată competenţa Judecătoriei Răducăneni, legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpata Clara Antonică, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă”, au spus ieri judecatorii.
Profesoara de Biologie, acuzată de purtare abuzivă
Parchetul de pe lângă Judecătoria Raducaneni a înaintat rechizitoriul Judecătoriei, prin care a dispus trimiterea în judecată, în libertate, a profesoarei de Biologie, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă.
„Pe 17.09.2021, în jurul orei 17:00, persoana vătămată se afla la cursuri, în clasa a VII-a B, mai exact la ora de Biologie, materie ce era predată de inculpată. Întrucât colegii persoanei vătămate făceau gălăgie, implicit ea, în sensul că se manifestau zgomotos, inculpata s-a enervat şi i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul în zona spatelui, în urma căreia aceasta s-a lovit cu capul de perete. Ulterior, inculpata a dat-o afară din clasă pe persoana vătămată. Aceasta, plângând, s-a dus la mama ei, care lucra la magazinul din sat, pentru a-i povesti incidentul. Urmare a celor relatate de către persoana vătămată, pe 20.09.2021, femeia a sesizat conducerea unităţii de învăţământ cu privire la actele de agresiune ce fuseseră exercitate de către inculpată asupra fiicei sale, ataşând, în dovedirea celor reclamate, o poză cu spatele fiicei sale”, au afirmat oamenii legii.
Ce au mai spus anchetatorii
Conform procurorilor, pe data de 15 septembrie 2022, în jurul orei 18:00-19:00, persoana vătămată se afla se afla la cursuri, în clasa a VII-a C, mai exact la ora de Biologie, materie ce era predată de Clara Antonică.
„Întrucât persoana vătămată făcea gălăgie la oră, fapt ce o împiedica pe inculpată să predea, aceasta s-a enervat, s-a îndreptat către numitul şi l-a agresat fizic, respectiv l-a prins cu mâna de faţă, fapt ce a determinat zgârierea cu unghiile a obrazului drept. După incident, mama persoanei vătămate, după ce aceasta a ajuns acasă, a observat că prezintă urme de violenţă fizică pe faţă, mai exact că era roşu, ocazie cu care i-a povestit cele întâmplate în acea zi la şcoală. Urmare a celor relatate de către persoana vătămată, pe 19.09.2022, mama persoanei vătămate a sesizat conducerea unităţii de învăţământ cu privire la actele de agresiune ce fuseseră exercitate de către inculpată asupra fiului ei”, au subliniat oamenii legii.
Ce a declarat profesoara
Prin cererea depusă la data de 27.08.2024, Clara Antonică a menționat că vrea să conteste cele reținute în rechizitoriu. De altfel, cadrul didactic a contestat că ar fi lovit cu pumnul vreun elev.
„Nu am lovit niciodată cu pumnul vreun elev. Am mai dat câte o palmă elevilor foarte obraznici…”, ar fi susţinut profesoara de Biologie acuzată de purtare abuzivă. Acum, rămâne de văzut ce vor decide judecătorii în cazul Clarei Antonică.