Fostul șef al CNAS încarcerat. El trebuie să stea în închisoare șase ani.

572

Fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, medicul Lucian Duță, a fost condamnat, definitiv, de Curtea de Apel București la șase ani de închisoare cu executare pentru primirea unei mite de 6,3 milioane de euro de către acesta, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software, informeaza G4Media. Având în vedere decizia instanței, astăzi, 25 iulie 2022, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 6 ani, pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de luare de mită, emis pe numele unui bărbat de 52 de ani. Cel în cauză s-a predat la Secția 2 Poliție, se află în custodia polițiștilor, urmând a fi încarcerat”, transmite Poliția Capitalei. Lucian Duţă a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 – 2012, în calitate de preşedinte al CNAS, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar. Cash-ul l-a primit personal într-un garaj, într-o sală alăturată biroului de la CNAS, despre care susţinea că ar fi fost protejată împotriva înregistrărilor sau într-un apartament vecin şi care nu era pe numele lui, se arată în rechizitoriu. Fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a primit mita, reprezentând un comision de 10% din valoarea contractelor IT acordate de CNAS, de la Radu Enache, reprezentantul Hewlett Packard (HP) România şi de la Irina Socol, reprezentantul subcontractantului Siveco România.Unul dintre contractele pentru care Lucian Duţă a cerut comisionul de 10 la sută este cel din aprilie 2012 pentru implementarea Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate în valoare de peste 87 milioane de lei, adică peste 18 milioane de euro. Enache şi Socol l-au denunţat pe Lucian Duţă, potrivit documentului citat. Curtea de Apel București a menținut, astfel, condamnarea pronunțată de Tribunalul București în noiembrie 2020. De asemenea, instanța a menținut și decizia tribunalului privind confiscarea sumei de 6.300.000 euro de la Lucian Duţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.