@ Un funcționar al Primăriei Dobrovăț a fost mușcat aseara de un șarpe și a intrat în șoc anafilactic @ Bărbatul se afla intr-o livadă situata langa gospodăria sa din Dobrovăț @ In varsta de 50 de ani, Cezar Nicolau este angajat pe un post de casier al primariei dar in prezent este suspendat din functie
Un angajat al Primăriei Dobrovăț, pe nume Cezar Nicolau a fost mușcat aseară de un șarpe și a intrat imediat in șoc anafilactic fiind necesara interventia elicopterului SMURD care l-a transportat de urgenta la spital. Medicii SMURD banuiesc ca ar fi vorba de un șarpe veninos, chiar viperă. Incidentul s-a petrecut intr-o livadă pe care Cezar Nicolau o deține nu departe de locuința sa din Dobrovăț. Reprezentanții UPU SMURD au transmis ca in prezent Cezar Nicolau se simte bine, tratamentul i-a fost administrat la timp iar acum se afla in afara oricarui pericol. ‘’Colegul nostru se simte mai bine acum. In Dobrovat nu avem vipere și alți șerpi veninoși. Eu sunt sigur ca a fost un șarpe comun iar colegul nostru a reacționat asa deoarece are unele probleme de sanatate mai vechi. Cu toții ne bucuram ca se simte bine’’, a spus Cătălin Martinuș, primarul comunei Dobrovăț.
Cezar Nicolau este angajat pe un post de casier al Primăriei Dobrovat dar in prezent este suspendat deoarece este judecat intr-un dosar penal pentru delapidare. Mai multe detalii am prezentat in articolul ”Trei funcționari au furat de cel puțin 230 de ori bani din casieria primăriei. Pedepse cu inchisoarea’’, publicat pe 28 martie.
Constantin MAZILU