Furi o fabrică și scapi! Șmecherii care s-au îmbogățit din jaful de la Lactis scoși nevinovați

2406
Lactis SA si Petrica Herascu
Lactis SA si Petrica Herascu

@ Unii fură o bucată de pâine și ajung în pușcărie iar alții fură o fabrică și nu pățesc nimic @ Dosarul devalizării SC Lactis SA a fost desfiintat in totalitatea dupa ce Curtea de Apel a decis restituirea dosarului la DIICOT pentru refacerea cercetărilor @ Asta in conditiile in care procurorii au constatat un prejudiciu de milioane de euro prin vanzarea ilegala a  utilajelor si a proprietaților fabricii @  Chiar dacă DIICOT va reface erorile din dosar nimeni nu va mai păți nimic deoarece au trecut deja peste 15 ani de la savârșirea faptelor iar anul acesta se vor prescrie

Unii fură o găină și scapă de pușcărie sau ”cine poate oase roade” ca oricum justitia este ineficienta. Dosarul unuia dintre cele mai mari jafuri din economia ieseana si anume dosarul devalizarii fabricii preparare a produselor lactate, SC Lactis SA a fost ingropat definitiv la sfarsitul anului trecut  dupa ce Gheorghita Burlacu si Curtea de Apel Iasi au constatat ca rechizitoriul nu a fost facut cum trebuie si au decis sa-l restituie DIICOT pentru ”refacarea cercetarilor” (vezi aici). „Inalta Curte a constatat ca urmarirea penala nu s-a facut cu respectarea prevederilor legale si dosarul s-a intors la DIICOT”, a spus avocatul Liviu Bran, aparatorul unei persoane cercetate in acest dosar.

Chiar daca DIICOT va ”remedia” aspectele sesizate de judecatori in final nimeni nu va mai pati nimic. Asta deoarece au trecut peste 15 ani de la savarsirea faptelor. Astfel, faptele s-au petrecut in perioada 2004-2005 iar DIICOT a trimis dosarul in instanta in septembrie 2019 dupa 14 ani. Nimeni nu stie de ce a zacut atat de mult dosarul in sertarele DIICOT. Ai fi crezut ca au tinut atat de mult dosarul pentru a efectua cercetari de calitate dar acum se dovedeste exact contrariul. Revenind, anul acesta se implinesc 15 ani exact termenul de prescriptie  pentru astfel de infractiuni de delapidare si gestiune frauduloasa.

Un jaf de milioane de euro

Prin urmare șmecherii care s-au umplut de bani prin devalizarea SC Lactis SA vor rasufla usurați. Sa reamintim ca in acest dosar au fost trimisi in judecata Petrica Herăscu (patronul Galmopan, Spatii SRL Galati si Euro Lact SRL) dar si fostii directori de la Lactis si anume Constantin Galca, Maria Micu si Gheorghita Burlacu. Fostii directori de la Lactis sunt acuzati ca l-au ajutat pe Herăscu să devalizeze fabrica care avea peste 1.000 de angajati si o cifra de afaceri anuala de milioane de euro. Herăscu a folosit cele trei firme ale sale pentru a lua de la Lactis, banii, utilajele, stocul de marfa etc. Dupa aceea Lactis a dat faliment. ”Petrica Herascu, in calitate de actionar al SC Galmopan SA Galati la Euro-Lact SRL Iasi si in nume propriu a actionat pe mai multe linii, in interes personal precum si in interesul grupului infractional organizat pe care l-a constituit impreuna cu Galca Constantin, presedinte CA al SC Lactis SA Iasi si actionar si administrator a SC Euro- Lact SRL Iasi si alti reprezentanti ai grupului de firme Galmopan, actiuni care au dus la fraudarea patrimoniului SC Lactis SA incepand cu 6 decembrie 2004 (data numirii unei noi administratii la SC Lactis SA si data emiterii primei facturi de livrare catre SC Galmopan SA Galati ) si pana in anul 2007, sub presiunea Notificarii AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) din data de 17.01.2005 de incetare a contractului de privatizare a SC Lactis SA Iasi prin instrainarea activelor, disponibilitatilor precum si a fondului de marfa si personal ale SC Lactis SA”, au aratat procurorii in actele de urmarire penala.

Mai multe detalii despre dosarul devalizarii Lactis SA am prezentat in articolul „Exclusiv. Radiografia completa a unui jaf urias. Devalizarea celei mai iubite fabrici din Iasi, pas cu pas. Documente”, publicat de Dezvaluirea.ro in data de 13 ianuarie 2019.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.