@ În urma unui control efectuat de Garda Forestieră Suceava la exploatația Ikea din pădurea Popești, județul Iași, inspectorii au fost nevoiți să depună plângere penală @ Asta deoarece s-a constatat că o cantitate însemnată de lemn a fost extrasă ilegal din pădure
După articolul ‘’Ikea, genocid forestier în coasta Iașului. Statul a aprobat cote triple de tăiere magnatului mobilei’’, publicat de Dezvăluirea.ro în data de 8 mai a.c. Garda Forestieră Suceava ne-a trimis un răspuns în care ne-a transmis că instituția a fost nevoită să facă plângere penală după ce a descoperit tăieri ilegale de pădure în exploatația forestieră deținută de Ikea, în comuna Popești, județul Iași. ‘’De asemenea vă comunicăm că în urma controlului efectuat de către reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava, în fondul forestier aflat în proprietatea și administrarea Ocolului Silvic Ingka Investments, din zona Popești având în vedere abaterile constatate privind regimul silvic, au fost sesizate organele de cercetare penală’’, ne-a transmis Garda Forestieră. Sesizarea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași iar insectorii Gărzii de Mediu au putut constata numai ka acest control că s-au tăiat ilegal 44 metri cubi de lemn de calitate superioară în valoare de 28.500 lei. Ziarele americane The New Republic și Business Insider au publicat anul trecut un articol în care se face referire la unele tăieri ilegale din pădurile exploatate de Ikea în România (vezi aici). În articolul menționat mai sus am arătat că Ikea a cumpărat în anul 2016 cea mai mare parte din suprafața de 5.400 hectare de pădure retrocedată familiei Sturdza și din anul 2018 a început să o exploateze intens. Pădurea este exploatată prin intermediul Ingka Investments Forest Assets SRL compania care administrează unele active Ikea din Europa de Est. Ikea a fost suprinsă tăind ilegal copaci din acești codri seculari în condițiile în care Ingka Investments Forest Assets SRL scoate în fiecare an din aceste păduri o cantitate de lemn de aproape trei ori mai mare de lemn decât era permisă în perioada în care acești codri se aflau în proprietatea și administrarea statului român. Astfel, Ministerul Mediului a aprobat ca Ikea să scoată din aceste păduri 25.181 mc de lemn în condițiile în care, în perioada în care se aflau în proprietatea statului Direcția Silvică Iași avea posibilitatea să taie numai 7.845 mc pe an, de cel puțin trei ori mai puțin. Să mai precizăm că Ikea stăpânește și rezervația naturală Pădurea Frumușica cu codri seculari și flori protejate de Lege.
Ikea, genocid forestier în coasta Iașului. Statul a aprobat cote triple de tăiere magnatului mobilei
Constantin MAZILU