@ Un individ din satul Fântânele, comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, a fost arestat la domiciliu @ Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au respins propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele lui Mihai Liviu Bejan @ În schimb, acesta va fi nevoit să stea în casă, fiind cercetat pentru o agresiune sexuală asupra unui bărbat
Grozăvie: ieşean arestat la domiciliu pe motiv că a agresat sexual un bărbat! Un individ din satul Fântânele, comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, a fost arestat la domiciliu. Astfel, sâmbătă, 12 noiembrie 2022, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au respins propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele lui Mihai Liviu B.
„Instanţa respinge ca nefondată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, privind luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, faţă de inculpatul Mihai Liviu B., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi tâlhărie. Dispune punerea în libertate a inculpatului. Dispune luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile”, au afirmat judecătorii ieşeni.
Minorul, suspectat că şi-a agresat sexual un consătean
Demn de remarcat este faptul că decizia judecătorilor ieşeni nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Oamenii legii spun că Mihai Liviu B. a intrat în atenţia lor în urmă cu câteva zile. Asta, după ce victima, C.C.C., li s-a plâns poliţiştilor că a fost atacată, jefuită şi agresată sexual.
Anchetatorii au mers pe fir şi au ajuns, astfel, la ieşeanul Mihai Liviu B. Minorul a fost săltat şi dus la audieri.
Ieşeanul, reţinut şi propus spre arestare preventivă
În urma audierilor efectuate, oamenii legii au decis vineri, 11 noiembrie 2022, reţinerea pentru 24 de ore a lui Mihai Liviu B., sub acuzaţiile amintite. Mai apoi, sâmbătă, acesta a fost dus cu propunere de arestare preventivă la sediul Judecătoriei Iaşi.
Numai că magistraţii au considerat că nu se impune arestarea preventivă a acestuia, ci doar arestul la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Acum, rămâne de văzut dacă ieşeanul acuzat de aresiune sexuală asupra unui alt bărbat va contesta sau nu decizia luată de judecători în cazul său.