@ Asociația de Dezvoltare Interocomunitară, Lungani-Brăești –Sinești a obținut fonduri în valoare totală de 12 milioane lei pentru înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale @ Fondurile au fost alocate prin programul de investiții Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraței a publicat în urmă cu trei zile lista comunelor din județul Iași care vor beneficia de finanțare guvernamentală pentru înființarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în anul 2024. ‘’Aș putea spune că este un cadou de Crăciun pentru comuna Lungani. Prin ordinul comun al Ministerului Dezvoltării și al Ministerului Economiei a fost alocată suma de 12 milioane lei Asociației de Dezvoltare Intercomunitără Brăești-Lungani-Sinești în vederea înființării rețelei de gaze naturale în cele trei comune. Guvernul nostru este foarte operativ, motiv pentru care adresăm mulțumirile și recunoștința noastră! Suntem încrezători că în iernile care urmează vom avea gaz metan în comuna Lungani’’, a spus Virgil Corobuță.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitără Brăești-Lungani-Sinești a cheltuit în cursul anului trecut circa 100.000 euro pentru realizarea studiilor de fezabilitate și obținerea avizelor necesare în vederea înființării rețelei de gaze naturale. Lungimea totală a rețelei va fi de 60 de kilometri.
Investiții de 2,6 milioane euro în comuna Lungani. Primarul Corobuță a semnat contractele
Constantin MAZILU