@ Un bărbat a fost obligat de judecătorii ieșeni să achite contravaloarea tabloului „Gladiole”, de Nicolae Tonitza @ Acesta trebuie să plătească peste 40.000 de lei pentru o lucrare pe care el susține că nu a cumpărat-o @ Bogdan Boca aşteaptă acum decizia celei de-a doua instanţe
Un bărbat a fost obligat de judecătorii ieșeni să achite contravaloarea tabloului „Gladiole”, de Nicolae Tonitza! Acesta trebuie să plătească peste 40.000 de lei pentru o lucrare pe care el susține că nu a cumpărat-o.
Bogdan Boca aşteaptă acum decizia celei de-a doua instanţe. La ultimul termen, magistraţii au amânat luarea vreunei hotărâri. „Instanţa amână pronuntarea la data de 18 mai 2023”, au afirmat judecătorii.
Ieșean, obligat să achite contravaloarea unui tablou celebru
Iniţial, Bogdan Boca a fost obligat de către magistrații Judecătoriei Iași să achite contravaloarea unui tablou celebru, semnat de Nicolae Tonitza.
„Instanța admite în parte acțiunea civilă exercitată de către reclamanta Artmark Holding SRL (fostă SC Galeriile Artmark SRL), în contradictoriu cu pârâtul Boca Bogdan. Obligă pe pârâtul Boca Bogdan la plata către reclamanta Artmark Holding SRL (fostă SC Galeriile Artmark SRL) a sumei de 40.418,10 lei, ce reprezintă contravaloarea lotului nr. 99 (tabloul „Gladiole”, de Nicolae Tonitza), a sumei de 8.083,62 lei, ce reprezintă comisionul de 20 la sută din prețul de adjudecare, și a sumei de 242,51 lei, ce reprezintă taxa timbru de 0,5 la sută din prețul de adjudecare. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind încuviințarea executării silite provizorii a acestei sentințe civile”, au precizat judecătorii ieșeni. Decizia nu era definitivă, aceasta fiind contestată de către ieșean.
Opera de artă, scoasă la licitație
Acest litigiu a început pe data de 13 mai 2019. Prin cererea de chemare în judecată, Artmark Holding SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 48.744,23 lei, reprezentând contravaloarea lotului nr. 99, adjudecat de către bărbat în cadrul licitației „Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești”.
Licitația a fost organizată de Artmark pe 25 octombrie 2016. În plus, reclamanții au solicitat plata sumei de 8.083,62 lei, reprezentând comisionul de 20 la sută din prețul de adjudecare, precum și a sumei de 242,51 lei reprezentând taxa timbru de 0,5 la sută din prețul de adjudecare.
În plus, reclamanții au solicitat încuviințarea provizorie a sentinței civile ce urmează a fi pronunțată, fără dare de cauțiune, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Unde a avut loc licitația
Aceștia au prezentat detaliat modul de desfășurare a licitației din 25 octombrie 2016 și au arătat că a avut loc la Athenee Palace Hilton București, a fost intitulată „Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești” și, în cadrul acestei licitații, a fost pusă în vânzare lucrarea „Gladiole”, de Nicolae Tonitza. Regulamentul de licitare a fost prezentat la începutul licitației de către persoana care a condus licitația. Potrivit acestui regulament, pot participa la licitație personale prezente în sală, prin completarea formularului de înregistrare, precum și personale care se înregistrează în prealabil licitației pentru participare online.
Potrivit punctului 8 din Regulamentul de licitare, „participarea la licitație se face prin ridicarea unei palete de licitare, fizic sau online, cuprinzând numărul de ordine al participantului în cadrul unei licitații anume, ca răspuns la strigarea pasului de licitare de către licitator. Licitatorul poate accepta drept validă altă sumă strigată de un ofertant, superioară pasului anterior acceptat, dacă este urmată de indicarea paletei de licitare a ofertantului”.
Tabloul, semnat de Nicolae Tonitza
Reclamanta a mai susținut că bărbatul a participat la licitație online. În acest scop, el și-ar fi introdus datele personale și a trimis o copie a actului de identitate. La deschiderea site-ului, în secțiunea dedicată licitației online, este afișat mesajul: „Nu uitați! Trebuie să citiți regulamentul de licitare!”, mesaj însoțit de un link către acel regulament.
„Prevederile regulamentului au fost acceptate având în vedere faptul că pârâtul a decis să participe la licitație. Cu ocazia înregistrării, pârâtului i-a fost atribuit paleta cu nr. 3191, conform informațiilor contului înregistrat de acesta pe site. Potrivit datelor din sistemul electronic, paleta cu nr. 3191 a adjudecat lotul nr. 99, lotul „Gladiole” – Nicolae Tonitza, pentru suma de 9.000 euro, pe data de 25 octombrie 2016, ora 19:43:55″, au afirmat cei de la Artmark.
Aceștia au subliniat faptul că au emis o factură ce ar fi fost comunicată bărbatului la adresa de corespondență indicată de acesta cu ocazia înregistrării pentru participare la licitație. „Deși plata obiectelor achiziționate trebuia făcută în termen de o săptămână de la licitație, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a lotului adjudecat și a celorlalte sume datorate”, au mai spus reclamanții. Obiectul de artă (sau de colecție) licitat va fi adjudecat cumpărătorului la împlinirea cumulativă a condițiilor: licitatorul strigă: „Adjudecat!” și bate cu ciocănelul de licitație.
„Adjudecarea constituie un angajament ferm, contractual de cumpărare în condițiile regulamentului și are natura juridică a ofertei irevocabile. În prezenta cauză, este neîndoielnic faptul că pârâtul a participat la licitație și a adjudecat lotul facturat de către reclamantă, însă nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului de adjudecare și a taxei de licitație”, au încheiat reprezentanții Artmark.
Bărbatul a spus că nu a vrut vreun tablou
În schimb, pârâtul a formulat o întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar, pe fondul cauzei, a solicitat instanței să dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
„Nu există un acord de voință legal format care să ateste voința mea de a achiziționa un astfel de tablou. Susținerile reclamantei potrivit cărora eu aș fi achiesat la regulament nu pot crea convingerea instanței că acest regulament reprezintă clauze contractuale acceptate și însușite de mine. Înscrisurile și înregistrarea video depuse de către reclamantă nu fac dovada identității între persoana care a participat la licitație și mine. Semnătura electronică este metoda de identificare, ce atestă, în concret, că acela care a semnat toate documentele integrate în oferta depusă este cel care a semnat electronic acele acte”, a afirmat Bogdan Boca în fața instanței.
Acesta a subliniat că neînțelegerile dintre părți au ca obiect identitatea participantului căruia i s-a atribuit paleta cu nr. 3191.
„Cred că este o glumă sau mă confundați!”
Ieşeanul a negat participarea la licitațiile din 27 septembrie și 25 octombrie 2016 și a susținut că nu este familiarizat cu sistemul de licitare online. Acesta a recunoscut că a fost contactat de către un martor care i-a confirmat adjudecarea lotului, însă a susținut că nu știa despre ce este vorba și că martorul i-a comunicat că o veste proastă și una bună, și anume că a pierdut o licitație la un tablou care s-a vândut cu câteva zeci de mii de euro și că a câștigat licitația la un tablou pentru care a licitat și urmează să fie contactat pentru a stabili detaliile pentru intrarea în posesia tabloului.
„Cred că este o glumă ori mă confundați!”, a fost reacția bărbatului. Totuși, judecătorii au constatat că modul de înscriere la licitație exclude orice posibilă eroare în navigarea pe Internet, fiind necesară săvârșirea anumitor acte ce atestă intenția neîndoielnică de a participa.
Licitația, organizată de Artmark Holding
Artmark Holding SRL este o casă de licitații ce își desfășoară activitatea doar pe teritoriul României. În vederea realizării obiectului de activitate, Artmark Holding SRL primește în consignație diverse obiecte, proprietatea unor terțe persoane fizice sau juridice, cu scopul de a le pune în vânzare în cadrul licitațiilor publice pe care le organizează.
Loturile sunt prezentate în cataloagele de licitație tipărite, într-un tiraj de 5.000 – 15.000 de exemplare, precum și în cataloagele de licitație online, disponibile pe website-ul societății. Loturile puse în vânzare sunt expuse spre vizualizare și inspectate și în cadrul expoziției prealabile licitației de la sediul Artmark Holding SRL.