@ Un ieşean a fost trimis la puşcărie după ce a agresat sexual o adolescentă @ Astfel, ieri, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Petrică Moraru la 5 ani şi 6 luni de puşcărie, pentru agresiune sexuală
Un ieşean a fost trimis la puşcărie după ce a agresat sexual o adolescentă! Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi l-au condamnat ieri pe Petrică Moraru la 5 ani şi 6 luni de puşcărie, pentru agresiune sexuală.
De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul lui Petrică Moraru a început pe data de 5 aprilie 2023.
Ieşean acuzat că ar fi agresat sexual o adolescentă!
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi l-au trimis în judecată sub acuzaţia de agresiune sexuală. Asta, după ce individul a fost reţinut, iar, mai apoi, arestat preventiv de pe data de 14 martie 2023.
Petrică Moraru a pus în priză un oraș întreg după ce a vrut să facă niște jocuri erotice și să-și îndeplinească toate fanteziile cu o minoră de 14 ani. Totul s-a întâmplat în câteva momente, amândoi fiind în locuința victimei, iar, fără acordul ei, a început să o atingă în diferite zone ale corpului, conform anchetatorilor ieşeni.
Ce au mai spus anchetatorii ieşeni despre acest caz
Petrică Moraru și-ar fi dorit ca scenele să aibă continuare, însă, la scurt timp, au intrat pe fir oamenii legii. „Pe 8.03.2023, în jurul orei 15:30, un inculpat ar fi atins-o pe persoana vătămată minoră în vârstă de 14 ani fără acordul acesteia în zona bustului şi a feselor, în timp ce aceştia se aflau la domiciliul victimei dintr-o comună a județului Iași”, au declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Pe 14 martie 2023 s-a dispus reținerea individului pentru 24 de ore. „Pe baza referatului procurorului de caz, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a aceluiaşi inculpat pentru 30 de zile”, au adăugat oamenii legii.