@ Va vine sa credeti ca Maricel Popa este doctor inginer si, acum s-a trezit ca dupa ce a contractat un spital mobil de 14 milioane nu are unde sa-l puna pentru ca nu a fost realizata fundatia? @ Asocitia de Dezvoltare Intercomunitara Euronest, entitatea prin intermediul careia s-a cumparat spitalul mobil a facut un apel disperat catre constructorii ieseni sa vina sa faca fundatia pe cheltuiala lor @ „Suntem într-o cursă contracronometru. Avem obligația ca în următoarele 7-10 zile să-i asigurăm producătorului spațiul corespunzător pentru amplasarea și punerea în funcțiune a celor peste 100 containere și a echipamentelor medicale integrate. Motivat de acest fapt, facem un apel public pentru implicarea comunității de afaceri din Moldova”, a spus Alina Popa, directorul Euronest
Ar fi de ras daca nu ar fi de plans. Doctor inginer Maricel Popa, presedintele pesedist al Consiliului Judetean Iasi a cumparat un spital mobil de 14 milioane euro iar acum s-a trezit ca nu are unde sa-l puna deoarece nu a realizat fundatia. Subliniem faptul ca Maricel Popa si-a trecut in CV faptul ca este ”doctor inginer”. Ce fel de doctor inginer este acela care nu stie ca un spital ca acesta chiar daca este facut din containere are nevoie de niste amenajari prealabile, platfotma betonata etc. Spitalul mobil trebuie sa ajunga la Iasi in urmatoarele 7-10 zile iar Asociatia Euronest , entitatea prin intermediul careia s-a cumparat face un apel disperat catre constructorii ieseni sa amenajeze pe cheltuiala lor terenul. ”Lansăm și un apel public către toate firmele de construcții din regiune să ne sprijine pentru amenajarea completă a zonei – traseu ambulanțe, zonă de parcare, extindere platformă pentru montare containere. Din analizele specialiștilor în domeniu ar fi necesară amenajarea cu piatră compactată a unei suprafețe de aproximativ 6000 metri patrati”, a spus Alina Popa, directorul Euronest.
Incompetenta maxima
Amenajarile care vor trebui facute in preajma Transagropolis, la Letcani, trebuie sa sustina cele 100 de containere și a echipamentele medicale integrate, sală de operație, rezervor de apă de 20 tone, 103 paturi ATI, 143 paturi pentru recuperare generală de tip HDU/ICU și 10 paturi UPU/Triaj etc. Consiliul Judetean nu mai are timp sa face procedurile legale de licitatie publica in vederea selectarii unei firme care sa execute amenajarile respective, cu bani de la buget. Avand in vedere ca firma care a castigat licitatia (SDI Global LLC cu o oferta financiară de 63.725.640 lei) trebuia sa aduca spitalul peste circa o saptamana nu este exclus ca CJ Iasi sa fie pasibil de plata unor penalitati deoarece contractul nu poate fi executat la timp din vina institutiei conduse de Maricel Popa. ”Avem, însă, nevoie și de constructori care să înțeleagă că fiecare palet de piatră și fiecare muncitor dislocat pentru realizarea fundației Spitalului Mobil la Transagropolis e un pas în plus către starea de normalitate la care ne dorim cu toții să revenim cât mai curând”, a spus Maricel Popa.
Constantin MAZILU