@ În comuna Andrieșeni, muncitorii care lucrează la modernizarea unui drum au ajuns sa ceara ajutorul Politiei pentru a putea sa-si continue lucrarile @ Oamenii sunt revoltati de faptul ca proiectul nu prevede si amenajarea unor șanturi sau rigole la margine si deja li se inunda curtile cand ploua @ „Firma a solicitat ajutorul Poliției deoarece exista niste nemultumiri printre localnici. Vom rezolva situatia prin alocarea unor fonduri de la bugetul local”, a spus Marcel Turcu, primarul comunei Andrieseni
Localnicii din satul Fântânele comuna Andrieseni au ieșit in drum revoltați, unii inarmați cu furci si topoare si ce au mai gasit prin curte pentru a opri lucrarile de modernizare ale șoselei care le trece prin fața casei. Oamenii nu sunt supărați e faptul că se afalteaza drumul ci pe faptul ca proiectul este facut in bătaie de joc. Astfel, proiectul, care este facut de firma Geo Myke, societate abonata la contracte cu primăriile din judetul Iasi (in special liberale- vezi aici) deoarece patronul Dragoș Ciopate este membru „marcant” al partidului, nu prevede realizarea unor șanțuri sau rigole pe o portiune destul de lunga astfel incat de cateva saptamani li se inunda curtile. „Oamenii nu au spus ca nu ne lasa sa lucram ci sa facem treaba cum trebuie”, ne-a spus un inginer implicat in proiect.
La inceputul acestei saptamani, una din firmele implicate in executarea lucrarilor de modernizare a vrut sa execute punțile betonate de acces catre locuințele oamenilor dar nu au fost lasati. Asta deoarece proiectul prevede ca acestea sa fie executate peste pamant, fara ca dedesubt sa existe un sant de scurgere.
Firma a chemat Politia
Proiectantii lui Ciopate nu au prevazut asta. „Si oamenii au dreptate. Pe o parte de drum ai șanț de scurgere iar pe cealalta parte nu ai deloc? Este adevarat firma a solicitat ajutorul Politiei deoarece oamenii sunt revoltati. Le intra apa in curte. Vom incerca sa rezolvam problema cu fonduri de la bugetul local. Vom cumpara niste tuburi sa le punem pe dedesubt. Sa vedem daca vor fi de acord consilierii”, a spus Maricel Turcu, primarul comunei Andrieseni.
In cursul zilei de ieri muncitorii au reusit, cu ajutorul Politiei sa execute cateve cai de acces pentru case in care nu se pune problema inundatiilor. Pentru un numar de 40 de gospodarii exista riscul inundatiilor daca nu se gaseste o solutie. In varinta in care era drumul inainte de aceste lucrari existau tuburi de scurgere dar acestea au fost luate pentru ”modernizare”. Lucrarile de modernizare ale DJ 282 F, Vladeni – Andrieseni sunt finantate de Directia de Administrare a Drumurilor Judetene entitate aflata in subordinea Consiliului Judetean. Valoarea totala a lucrarilor de executie este de 5 milioane euro, pentru 13 kilometri de drum. Pentru proiectarea drumului firma lui Ciopate a incasat 146.314 lei. Dragos Cipopate a refuzat sa ne prezinte un punct de vedere.
Constantin MAZILU