Iohannis si Orban huiduiti la Iasi de Ziua Unirii. Iesenii vor autostrada

1195

@  Prezenti la Iasi la manifestarile de Ziua Unirii, presedintele Klaus Iohannis si premierul Ludovic Orban au fost huiduiti de ieseni @ Discursurile pe care cei doi le-au sustinut pe scena din fata Hotelului Traian au fost intrerupte de nenumarate ori de huiduieli @ Protestul a fost organizat de organizatii civice care militeaza pentru construirea autostrazii Iasi-Targu Mures

Presedintele Klaus Iohannis si premierul Ludovic Orban au fost huiduiti astazi la scena deschisa in Piata Unirii, unde au participat la manifestarile legate de semnificatia zilei de 24 ianuarie. Discursurile celor doi demnitari au fost intrerupte in mai multe randuri, de zeci de ieseni care scandau ca Iasul s-a saturat de promisiuni si ca Moldova are nevoie neaparat de o autostrada. Protestul iesenilor l-a determinat pe Ludovic Orban sa abandoneze discursul pregatit si sa vorbeasca deschis despre problemele Iasului. „Avem ceva pregatit dar am sa vorbesc liber. Moldova a fost nedreptatita in ultimii 20-25 de ani. Daca analizam investitiile realizate in Moldova vom vedea ca resursele alocate nu au fost niciodata suficiente. Obiectivul nostru principal e acela de a pune bazele unor investitii serioase in Moldova. Nu noi suntem cei care am inventat un PPP (Parteneriat Public – Privat n.r.) care sa tragem de timp și i-am pus pe unii care nu se pricep sa se ocupe”, a spus Orban.

Acesta a spus ca saptamana viitoare proiectul autostrazii va fi transferat catre Ministerul Transporturilor si se va renunta la parteneriatul public-privat pentru ca proiectul sa fie finantat din fonduri europene. „Marti in ședinta de Guvern vom adopta OUG prin care  punem capat PPP si vom muta la Ministerul Transporturilor obligatia de a gestiona acest proiect. Vrem ca Autostrada Moldovei sa fie finantata de exercitiul financiar multianual 2021-2027 al UE. Circula pe piata fake-news-uri. Vrem ca Autostrada Moldovei sa fie finantata de exercitiul financiar multianual 2021-2027 al UE. Autostrada Unirii si autostrada Sibiu – Pitesti sunt fundamentale pentru a asigura legatura intre provinciile istorice si la reteaua de transport europeana. Am prevazut sa asiguram modernizarea caii ferate a retelei principale a caii ferate care traverseaza Moldova, prin achizitionarea celei mai moderne tehnologii”, a mai spus Ludovic Orban.

Investitorii vor fi trimisi catre Moldova

Premierul a mai adaugat ca  Moldova are nevoie de investitii straine pentru a recupera decalajul economic. Guvernul va acorda ajutor de stat companiilor care vor sa investeasca in Moldova, a mai adaugat Orban. „Nu se poate dezvoltare fara investitii! Orice investitor care vrea sa investeasca in România va fi invitat de noi sa analizeze și investitia posibila intr-un judet din Moldova. Avem ajutorul de stat prin care vom asigura un ajutor mai mare pentru investitori, ca sa ne asiguram ca vor alege acea locatie. Dezvoltarea Moldovei e importanta pentru fiecare dintre dumneavoastra, dar și pentru fratii noștri de peste Prut. Sa nu uitam niciodata ca avem o responsabilitate fata de ei, pentru a asigura drumul Basarabiei spre Europa, care in mod obligatoriu trece prin România”, a incheiat premierul.

Iohannis huduit in primele secunde dar a promis si el autostrada

Presedintele a fost huiduit imediat ce i-a salutat pe cei din Piata. „Buna Ziua…”, dupa care au urmat huiduielile. „Va ca nu este toata lumea de acord”, a remarcat Iohannis.

Spre deosebire de premier Iohannis nu a abandonat discursul pe care-l pregatise dar in final s-a referit si la Autostrada Moldovei. „Pentru ca ne aflam la Iași, in inima Moldovei, transmit un semnal ferm catre guvernanti: românii și România au nevoie de Autostrada Unirii, proiect consfintit prin lege, care obliga statul sa realizeze un drum de mare viteza peste Carpati. Provinciile istorice, Moldova și Transilvania, trebuie sa fie unite! Fara aceasta autostrada, Moldova nu va putea recupera decalajul economic”, a spus Iohannis.

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.