IULIUS consolidează conceptul Family Market prin atragerea unui partener de investiții american

82

IULIUS operează cele două proiecte Family Market dezvoltate în județul Iași într-un nou parteneriat joint venture 50-50 cu un grup de investiții româno – american: W&E Assets. Cele două companii, IULIUS și W&E Assets, dețin cote egale de participare pentru ambele proiecte de retail de proximitate Family Market, inaugurate în 2022, în comuna Miroslava (zona metropolitană) și în cartierul Bucium din Iași. Parteneriatul reprezintă materializarea unui obiectiv de consolidare a noului concept de retail și, totodată, a susținerii planurilor de dezvoltare în real estate-ul autohton. În același timp, este o certificare a atractivității pieței imobiliare românești pentru investitori internaționali, inclusiv de peste Ocean. „Ne diversificăm portofoliul de parteneri cu o nouă colaborare, de această dată româno-americană, ce reprezintă o confirmare a calității proiectelor IULIUS și a atractivității lor pe piața investițională. IULIUS construiește proiecte pentru a le deține și opera, iar astfel de parteneriate ne ajută în susținerea viitoarelor planuri de dezvoltare. Este parte din strategia noastră de a contribui la atractivitatea pieței românești, cooptând noi parteneri, cu același apetit pentru investiții durabile și nespeculative. Avem încredere în noul parteneriat și, cu siguranță, vom continua să facem ceea ce știm cel mai bine, să contribuim la dezvoltarea orașelor României ”, a spus Iulian Dascălu, președintele grupului IULIUS.

W&E Assets este un parteneriat de investiții fondat de Cocanougher Family Office, cu operațiuni în Statele Unite ale Americii, și antreprenorul ieșean în industria tech Ilie Ghiciuc. Cocanougher Family Office investește în diverse domenii, preponderent în Texas, de la dezvoltări real estate comerciale și rezidențiale, operațiuni agricole și din sfera resorturilor, până la construcția conductelor industriale, redevențe în domeniul resurselor minerale, tehnologie și investiții în bursă. Partea română a W&E Asset este reprezentată de Ilie Ghiciuc, antreprenor originar din Iași și fondator al companiei tech Thinslices, înființată acum mai bine de 10 de ani, care are în prezent operațiuni în Iași, Berlin, Lisabona și Londra. Recent intrat pe piața din România, W&E Assets are planuri de extindere în Europa, vizând investiții cheie în retail, energie și alte industrii.

„Merg cu regularitate în Iași de aproape 10 ani, după ce am decis să ne dezvoltăm tehnologiile alături de o companie locală de software. Am fost mereu încântat de potențialul Iașului, având în vedere poziția sa în regiune, dar și dezvoltarea din toată această perioadă. Desigur, cunoșteam foarte bine proiectele grupului IULIUS, inclusiv ansamblul Palas, așa că parteneriatul pentru noile dezvoltări de retail din Iași a fost unul dorit. Proiectele sunt foarte reușite, vedem investiția în România ca una pe termen lung, de aceea suntem extrem de încântați de acest parteneriat și așteptăm cu nerăbdare să facem lucruri grozave împreună în viitor”, a declarat Daniel Cocanougher, CEO al Cocanougher Family Office – Dallas, Texas, Statele Unite ale Americii.

Proiectele Family Market vor fi administrate în continuare de aceeaşi echipă de specialişti în property management din cadrul grupului IULIUS.

Sub conceptul Family Market sunt dezvoltate două proiecte de retail de proximitate, în județul Iași, ambele presupunând o investiție totală de peste 24 milioane de euro. Proiectele inaugurate anul trecut au suprafețe de aproximativ 6.000 mp de retail fiecare, adresându-se unui areal cu 30.000 – 40.000 de locuitori și având la bază relevanța mixului de shopping, accesibilitatea și eficientizarea timpului. Mixul propus include supermarket Auchan, brandul fashion Sinsay, McDonald’s Drive Thru (doar în Family Market Bucium) și o serie de antreprenori și producători locali și naționali, selectați în funcție de așteptările exprimate de comunitățile în mijlocul cărora s-au dezvoltat proiectele. Astfel, în cele două proiecte se găsesc de la florărie, băcănie, patiserie, carmangerie, restaurante, până la piese auto, frizerie și servicii necesare zilnic.

Proiectele includ spații verzi, cu arbori maturi și plante decorative, ce contribuie la reducerea amprentei de carbon. În același timp, sunt ușor de accesat, atât pe jos, cât și cu bicicleta sau mașina, datorită soluțiilor de mobilitate implementate, având amenajate spații de parcare pentru autoturisme, pentru biciclete, precum și stații de încărcare pentru vehicule electrice. 

Family Market
Family Market

Despre W&E Assets 

W&E Assets este un parteneriat de investiții fondat de Cocanougher Family Office și antreprenorul ieșean Ilie Ghiciuc. Misiunea W&E este de a investi, dezvolta și susține proiecte care creează un impact pozitiv semnificativ asupra comunităților locale. Scopul nostru este să sprijinim dezvoltarea urbană și suburbană a comunităților locale din România și nu numai, prin investiții cheie în retail, energie și alte industrii.

Principalele produse, servicii și operațiuni de business ale Cocanougher Family Office se bazează pe investiții în real estate – dezvoltări comerciale și rezidențiale, operațiuni agricole, operațiuni din sfera resorturilor și golf, construcție și întreținere a conductelor, redevențe în domeniul resurselor minerale, tehnologie, investiții în bursă și alte mecanisme financiare. lie Ghiciuc este unul dintre fondatorii și partenerii operativi ai W&E Assets. Născut și crescut la Iași, Ilie este antreprenor în tehnologie de peste 20 de ani. După ce a înființat de-a lungul carierei mai multe companii de IT la Iași, în 2010 a înființat Thinslices. Cu o echipă de peste 130 de oameni și operațiuni în Iași, Berlin, Lisabona și Londra, Thinslices este una dintre cele mai cunoscute companii tech cu capital românesc din oraș.

Family Market
Family Market

Despre IULIUS

Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.

Portofoliul său cuprinde peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), singurele de acest tip din țară, rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). Proiectele sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite.

În doar zece ani, compania IULIUS s-a impus drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori și operatori de spații office clasa A, construind, sub brandul național United Business Center, poluri regionale de business și comunități creative multinaționale în trei centre universitare importante ale României – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. În total, 15 clădiri verzi, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de companii și unde lucrează peste 25.000 de angajați. Proiectele IULIUS sunt concepte sustenabile, singurele care integrează grădini ample, aducând natura în mijlocul orașelor, între oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.