Judecatoarea Grancea suflă și în iaurt. A vrut sa se abțină și in dosarul dusmanului lui Vandam, interlopul pe care l-a eliberat

7562
Andreea Nicoleta Grancea
Andreea Nicoleta Grancea

@ Dupa ce a fost criticata de Dezvaluirea.ro ca l-a lasat pe interlopul Constantin Vandam sa plece acasa desi acesta a tras cu pistolul pe strazile Iasului, judecatoarea Andreea Nicoleta Grancea a vrut sa se abtina si in dosarul lui Viorel Oarza @ Acesta din urma este dusmanul lui Vandame

Cererea de abtinere a judecatoarei Grancea in dosarul in care se judeca apelul formulat de Viorel Oarza a fost respinsa de colegii ei. „Instanţa respinge declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Andreea Nicoleta Grancea în dosarul nr. 418/99/2021, având ca obiect apelul formulat împotriva sentinţei penale nr. 453 din 20 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi. Definitivă”, au afirmat colegii judecătoarei.

Despre ce dosar este vorba

Amintim că Andreea Nicoleta Grancea este judecătoarea care l-a scos pe Vandam din arestul IPJ si l-a lasat sa plece acasa dupa ce a fost arestat deoarece a tras cu  pistolul pe o strada din Tatarasi catre o masina in care erau doi apropiati ai lui Viorel Oarza. Asta in conditiile in care fratele judecatoarei, Robert Grancea este prieten cu Vandam. Acum, judecătoarea a cerut să se abţină în cazul lui Viorel Marian Oarză. În dosarul respectiv, Oarză a fost deja condamnat de prima instanţă pentru deţinere de droguri de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu. Acum, cauza a fost amânată, în apel, pentru data de 9 mai 2023.

Viorel Oarză, condamnat din cauza drogurilor

Joi, 20 octombrie 2022, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea fostului boxer Viorel Marian Oarză la pedeapsa rezultantă de 1 an, 2 luni şi 20 de zile de închisoare, pentru deţinere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu. „Instanţa dispune confiscarea specială a drogurilor de mare risc, deţinute, fără drept, de către inculpat, respectiv cantitatea de 0,61 grame pulbere care conţine cocaină, levamisole şi cofeină”, au precizat magistraţii ieşeni.

Fostul boxer de performanţă Viorel Marian Oarză este un cunoscut al oamenilor legii nu doar în România, ci şi în Italia. Acesta a fost trimis în judecată şi pedepsit în mai multe dosare penale, atât la Iaşi, cât şi în Peninsulă. Amintim că acesta a fost pedepsit în Italia, fiind considerat drept un lider al unei grupări în zona oraşului Torino. De asemenea, la Iaşi, acesta a fost pedepsit pentru comiterea altor fapte.

Fostul boxer ieşean, scandal cu membri ai clanului Corduneanu

În urmă cu peste un an, poliţiştii ieşeni au fost anunţaţi cu privire la producerea unui incident la Sala Sporturilor. Informaţia făcea referire la faptul că Viorel Oarză ar fi agresat mai mulţi membri ai clanului Corduneanu. De altfel, membrii familiei Corduneanu au un restaurant chiar la intrarea în Sala Sporturilor din Iaşi. Din câte se pare, totul ar fi pornit de la o discuţie în contradictoriu între membrii clanului Corduneanu şi fiul lui Viorel Oarză, care, la rândul său, este tot boxer de performanţă. Ulterior, producerea incidentului a fost negată atât de către membrii clanului Corduneanu, cât şi de Oarză – tată şi fiu.

Cazierul interlopului eliberat de judecătoarea Grancea: șase dosare penale pentru violență cu săbii și pistoale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.