@ În urmă cu 4 ani Tribunalul Iași anula definitiv autorizația de construire celor trei blocuri de locuințe ridicate de dezvoltatorul Gheorghe Achiței, în Valea Lupului la capătul străzii Cireșilor, în Valea Lupului @ În baza acestei decizii vecinii au cerut demolarea celor trei blocuri dar același Tribunal de data aceasta nu a mai fost de acord
Tribunalul Iași a anulat autorizația de construire pentru trei blocuri ridicate de dezvoltatorul Gheorghe Achiței, în Valea Lupului la capătul străzii Cireșilor, în Valea Lupului dar aceiași instanță a refuzat să ducă treaba până la capăt, a respins cererea de demolare. Astfel, cererea de anulare a autorizației de construire a fost formulată de un vecin pe nume Cătălin Ciută pe motiv că pentru accesul către cele trei blocuri nu exista o cale de acces destul de lată. ‘’Admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul Ciuta Catalin in contradictoriu cu paratiii primarul comunei Valea Lupului, Achitei Gheorghe si Achitei Luminita. Anuleaza autorizatia de construire nr.199 din 24.07.2017 emisa pe numele Achitei Luminita si Achitei Gheorghe pentru imobilul teren in suprafata de 2.854 mp, numar cadastral 60513”, au decis în 2019, judecătorii. Cum era și de așteptat Cătălin Ciută a cerut în instanță demolarea celor trei blocuri rămase fără autorizație. După alți trei ani de procese Tribunalul se sucește la 180 de grade și decide că cele trei blocuri ar putea intra totuși în legalitate. ‘’Nu în ultimul rând, instanţa reţine, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul Certificatului de urbanism nr 486/13.11.2019 emis de Primarul Comunei Valea Lupului (intrare în legalitate) pentru locuinţe colective mici executate în baza AC nr. nr.199 din 24.07.2017 anulată de instanţă 8 fila 137-138 vol 1 ds) faptul că emitentul actului a menţionat că Primăria Comunei Valea Lupului va emite autorizaţie de construire doar în momentul finalizării litigiilor care au ca obiect construcţiile autorizate în baza Autorizaţiei nr 199/2017, anulată în instanţă şi dacă hotărârea instanţei permite autorizarea pentru intrarea în legalitate’’, a decis recent Tribunalul.
Cu toate acestea blocurile lui Achiței nu au intrat nici până astăzi în legalitate. Mai multe detalii puteți citi in articolul repostat mai jos
Dezvoltator lovit de trasnet. Trei blocuri noi bune de demolat, autorizatie anulata ieri de instanta
Constantin MAZILU