Liberalii ieșeni au făcut ceea ce administrațiile de stânga nu au reușit ani de zile la Hârlău și Târgu Frumos: Recunoaștere ameritelor profesorilor pentru întreaga activitate didactică

184

La finalul săptămânii trecute, Comisia pentru educație, filiala PNL Iași și Asociația Profesorilor Liberali Iași – LIBEREDIS  au organizat Gala premiilor pentru întreaga carieră didactică, ediția 2024, în semn de prețuire și gratitudine față de efortul modelator și dăruirea pedagogică pe educatori, învățători și profesori din școlile ieșene le-au depus decenii la rând, creionând destinele multor generații de elevi.

Activitatea, aflată la a doua ediție, s-a desfășurat la Hârlău și la Târgu Frumos și a adus împreună cadrele didactice omagiate, membri ai comunității educaționale din cele două comunități și reprezentanți ai autorităților locale și centrale: deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, senatorul Liviu Brătescu, prof. dr. Luciana Antoci, președinte al Comisiei pentru educație și președinte de onoare al Asociației Profesorilor Liberali Iași – LIBEREDIS, prof. dr. Florentin Traian Ciobotaru, vicepreședinte al Comisiei pentru educație și vicepreședinte al Asociației Profesorilor Liberali Iași – LIBEREDIS și Dumitru Prigoreanu, primar al comunei Deleni, consilieri județeni și locali ai Partidului Național Liberal.

Am reușit să facem la Hârlău și la Târgu Frumos ceea ce administrațiile locale nu au avut viziunea necesară și anume să recunoaștem meritele și aportul cadrelor didactice de aici aduse școlii ieșene în întreaga lor carieră. În cadrul a două gale organizate la finalul săptămânii trecute în cele două orașe, am adus în același loc toți profesorii care și-au dedicat întreaga viață cadierei didactice și care au format generații și generații de elevi, cei care reprezintă astăzi viitorul acestui județ și acestei țări. Le felicit din inimă pe toate cadrele didactice premiate pentru întreaga lor carieră și le mulțumesc organizatorilor și colegilor mei liberali pentru această inițiativă care, vă asigur, va deveni o tradiție anuală la Hârlău și Târgu Frumos”, a declaratAlexandruMuraru, președintele PNL Iași.

În cadru festiv au fost premiate cu diplomă de excelență și trofeul „Spiru Haret” 25 de cadre didactice de la unitățile de învățământ preuniversitar din Hârlău, Pârcovaci, Cotnari, Buhalnița, Pașcani, Sirețel, Stolniceni Prăjescu, Muncelu de Sus, Hălăucești, Târgu Frumos, Podu Iloaiei. Gala Premiilor pentru Întreaga Carieră Didactică este un mod de a onora activitatea dascălilor valoroși ai județului Iași, care au format profesioniști și oameni de-a lungul a decenii întregi de activitate pedagogică. A fi învățător sau profesor cred că este una dintre cele mai nobile misiuni, un mod extraordinar de a lucra în slujba comunității și de a-i înzestra pe copiii noștri cu cel mai important lucru: cunoașterea. Educația este pașaportul către o lume mai bună, iar cei care educă sunt cei care dau o șansă la un viitor mai bun nu doar elevilor, ci întregii societăți. Felicitări tuturor premianților și mulțumiri infinite pentru întreaga activitate!”, a declarat Costel Alexe, președintele PNL Iași.

La comanda PNL IAȘI 

Executat de SC Hazard Media SRL

cod mandatar financiar 21240015

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.