@ Lovitură de teatru: un funcţionar public a fost condamnat pentru şpagă la Iaşi @ Iniţial, Gabriel Vasile Cârlescu fusese achitat de Tribunalul Iaşi pentru luare de mită @ Funcţionarul ieşean fusese trimis în judecată după mărturia depusă de un investigator sub acoperire
Lovitură de teatru: un funcţionar public a fost condamnat pentru şpagă la Iaşi! Iniţial, Gabriel Vasile Cârlescu fusese achitat de Tribunalul Iaşi pentru luare de mită!
„Admite apelul formulat de DNA Iaşi. Îl condamnă pe inculpatul Cârlescu Gabriel Vasile la pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Confiscă de la inculpat suma de 50 de lei primită de acesta în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Definitivă”, au afirmat ieri magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi.
Lovitură de teatru: funcţionar public, condamnat pentru şpagă la Iaşi!
Funcționarul public a recunoscut inițial în fața anchetatorilor ieșeni că ar fi luat o șpagă infimă, de numai 50 de lei, dar a negat mai apoi totul. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au achitat iniţial pe Gabriel Vasile Cârlescu. Funcţionarul ieşean fusese trimis în judecată sub acuzaţia de luare de mită, după mărturia depusă de un investigator sub acoperire.
„Instanţa îl achită pe inculpatul Gabriel Vasile Cârlescu, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, deoarece fapta nu există. Dispune restituirea sumei de 50 de lei, sumă consemnată de inculpatul Gabriel Vasile Cârlescu la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi pe data de 13 decembrie 2017”, au afirmat magistraţii ieşeni.
Dosar al DNA Iaşi, încheiat cu o achitare
Sentinţa nu a fost definitivă, aceasta fiind contestată. Procesul lui Gabriel Vasile Cârlescu a început pe 18 decembrie 2020. Atunci, procurorii DNA Iaşi l-au trimis în judecată pe funcţionar pentru luare de mită.
Oamenii legii au afirmat că Gabriel Vasile Cârlescu a intrat în vizorul lor în urmă cu mai bine de 6 ani. Asta, după ce funcționarul dintr-o comună ieşeană ar fi primit indirect de la un investigator sub acoperire al Direcţiei Generale Anticorupţie suma de 50 de lei, ca să urgenteze eliberarea unui buletin.
Gabriel Vasile Cârlescu, acuzat de luare de mită
Anchetatorii au spus că Gabriel Vasile Cârlescu este funcţionar în comuna Scânteia, din judeţul Iaşi. Oamenii legii au afirmat, astfel, că ieşeanul ar fi primit, printr-un intermediar, de la un investigator sub acoperire al DGA suma de 50 de lei pentru urgentarea emiterii unui buletin.
Mai exact, spun procurorii DNA, funcţionarul, angajat la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Scânteia, ar fi trebuit să urgenteze eliberarea vizei de reședință. Fapta s-ar fi petrecut pe data de 12 iulie 2016, iar anchetatorilor le-a luat 4 ani pentru a finaliza acest dosar.