@ Lovitură pentru lumea interlopă din Iași @ Fratele temutului Cosmos Tănase, ţinut ca pe jar de judecătorii ieșeni @ Magistrații din cadrul Tribunalului Iași au amânat luarea unei decizii în cazul lui Valter Tănase
Lovitură pentru lumea interlopă din Iași! Fratele temutului Cosmos Tănase, ţinut ca pe jar de judecătorii ieșeni! Magistrații din cadrul Tribunalului Iași au amânat luarea unei decizii în cazul lui Valter Tănase.
„Instanța amână pronunţarea pentru data de 29 decembrie 2023, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, au spus ieri judecatorii ieseni.
Lovitură pentru lumea interlopă din Iași!
Amintim ca, in anul 2016, Valter Tănase a fost condamnat pentru trafic de persoane, iar, în prezent, acesta este judecat într-un alt dosar, pentru că ar fi dus la produs în străinătate patru fete din România.
Mai apoi, Curtea de Apel Iași a decis sa-l puna in libertate pe Valter Tănase, fratele cunoscutului interlop ieșean Cosmos Tănase. „Înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Tănase Valter, cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile”, au decis atunci magistratii.
Percheziții la casa lui Valter Tănase
Valter Tănase este reprezentat de avocatul Robert Amuntencei. Amintim că Tănase a fost arestat in urma cu circa mai bine de un an, în urma unor descinderi la locuința sa.
Procurorii DIICOT Iasi au sustinut ca Valter Tănase ar fi traficat in strainatate patru tinere din zona Moldovei.