@ Rebeca Popa, jandarmerița care a fost lovită de Maria Magdalena Neagu, nepoata interlopului Cosmos Tănase s-a prezentat azi la proces însoțită de trei dintre colegii săi de la Jandarmi @ ‘’Colegii’’ au venit cu duba de intervenție și au venit înarmați @ Dosarul în care Maria Magdalena Neagu este judecată pentru ultraj a avut azi termen în Cameră Preliminară
N-am văzut victime ale violențelor interlopilor, ale traficanților de carne vie să fie însoțite la instanță forțe de ordine pentru a fi protejate, în schimb vedem că jandarmii din Iași se păzesc unii pe alții, pe banii noștri, pe banii statului. Astăzi, în dosarul în care nepoata intelopului Cosmos Tănase este judecată pentru ultraj, victima, jadarmerița Rebeca Popa, membru al trupelor Antitero din cadrul IJJ Iași, practicantă de kickboxing și alte sporturi a fost protejată la instanță de trei dintre colegii săi de la trupele de intervenție. Au venit împreună, Rebeca Popa era îmbrăcată în civil iar colegii săi purtau uniforma se serviciu. Cei trei colegi au stat pe hol, intrau din când în când și în sala de judecată pentru verificări, timp de aproape trei ore cât s-a aflat Rebeca Popa la instanță, au stat numai în preajma acesteia. Pe lângă cei trei jandarmi, zona mai era patrulată și de cei 4 jandarmi care se află permanent la Judecătoria Iași pentru paza instanței. De asemenea, jandarmii au venit cu duba de intervenție. De aceea, se pune întrebarea firească dacă era absolut necesară prezența celor trei membri ai trupelor de intervenție ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași. Asta în condițiile în care Maria Magdalena Neagu a venit la instanță fiind însoțită doar de mama ei și de avocat. În acest interval în care s-au aflat de pază lângă colega lor aceștia au fost plătiți de noi, muritorii de rând care ne achităm impozitele și care ne-am dori să-i vedem și când se bat golanii pe străzi. Am cerut un punct de vedere oficial de la IJJ Iași dar nu am primit. Să nu uităm că fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA, pentru abuz în serviciu deoarece a abuzat de protecția polițiștilor delegați pentru coloanele oficiale.
O minoră a lovit o luptătoare Antitero
Maria Magdalena Neagu, în vârstă de 17 ani a fost trimisă în judecată la sfârșitul anului trecut deoarece în seara zilei de 10 octombrie. Rebeca Popa și colegii săi se aflau în fața Spitalului Arcadia când au legitimat-o pe Maria Neagu și însoțitorii săi. Minora a fost băgată în dubă și acolo ar fi lovit-o pe Rebeca Popa. Mai multe detalii in articolul repostat mai jos.
Constantin MAZILU