@ Bilanțul descinderilor efectuate de DIICOT Iasi ieri la primărie, au fost reținuți: Alexandru Mustiață fostul arhiect șef al orașului, notarul Razvan Costin dar si fiul patronului de ziar cu care primaria s-a asociat pentru „afacerea Sărărie” @ Fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, in prezent city-manager a fost plasat sub control judiciar iar potrivit unor surse in acest dosar este urmarit penal si primarul Mihai Chirica @ Notarul Iulia Paduraru, insoțită de avocatul Ionut Iftode a plecat in jurul orei 1.00 spre casa @ Avocata Irina Iacob reprezentata de Radu Irimia a fost plasata sub control judiciar
Bilanț „negru” in urma descinderilor efectuate ieri de DIICOT Iasi la primarie dar si in birourile unor notari. Cinci persoane au fost arestate din care trei din primarie. Este vorba despre Alexandru Mustiață, fostul arhitect șef al orașului, doi functionari de la urbanism care au semnat certificatul de urbanism pentru blocul din Sărarie, fiul patronului de ziar cu care municipalitatea ieseana s-a asociat in aceasta afacere dar si notarul Razvan Costin. Fostul viceprimar Gabriel Harabagiu, in prezent city-manager a fost plasat sub control judiciar iar potrivit unor surse in acest dosar este urmarit penal si primarul Mihai Chirica. Avocata Irina Iacob reprezentata de Radu Irimia a fost plasata sub control judiciar. Notarul Iulia Paduraru, insoțită de avocatul Ionut Iftode a plecat in jurul orei 1.00 spre casa. Potrivit unor surse procurorul Daniel Horodniceanu va propune instanței emiterea mandatelor de arestare pentru o perioada de 30 de zile, pentru cei reținuți. Mai multe detalii despre acest dosar am prezentat in articolele cu titlurile „DIICOT a răscolit tot Iașul: 24 de percheziții la primărie, notar, funcționari și alte persoane”, si „Update! Fostul arhitect șef al Iașului reținut de DIICOT Iasi in aceasta seară”, publicate in cursul zilei de ieri.
Constantin MAZILU