Mafia Lemnului din Iași lovită în plin de procurori. Pădurar și afacerist arestați pentru tăieri ilegale

4658
Vlad Ailincai si Mihai Horobet
Vlad Ailincai si Mihai Horobet

@ Acțiune în forță a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași care au obținut ieri arestarea unui afacerist și a unui pădurar acuzați de complicitate la tăierea ilegală a unei păduri din zona comunei Holboca @ Magistrații Tribunalului Iași au aprobat ieri arestarea afaceristului Vlad Ailincăi din Aroneanu și a pădurarului Mihai Horobeț @ În dosar mai sunt cercetați și alți afaceriști și pădurari

Acțiune în forță a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași care au destructurat ieri un grup infracțional organizat format din afaceriști și pădurari angajați ai statului, specializat în exploatarea ilegală a lemnului din pădure. Suprafața de pădure afactată se află în zona comunei Holboca din județul Iași. În urma propunerii făcute de procurori au fost arestați  afaceristul Vlad Ailincăi din Aroneanu și a pădurarul Mihai Horobeț, de la cantonul Ruseni, comuna Holboca, administrat de Romsilva. Asta deoarece Vlad Ailincăi i-ar fi dat mită de de cel puțin 8 ori pădurarului Mihai Horobeț pentru ca acesta din urmă să-l lase să taie ilegal lemn din pădure. Procurorii au cerut ca aceștia să fie trimiși după gratii dar judecătorii au decis să-i aresteze la domiciliu (vezi aici).  ‘’Prin referatul din data de 28.11.2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatilor A.V.P. (Ailincăi Vlad Petronel-n.r) în vârstă de 35 de ani și a lui  H.M (Horobeț Mihai – n.r) în vârstă de 46 ani,  cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de ,,dare de mită în formă continuată”, respectiv ”luare de mită în formă continuată”, 8 acte materiale fiecare. În fapt, s-a reţinut că în perioada august – octombrie 2023, inculpatul A.V.P. (Ailincăi Vlad Petronel-n.r) a dat personal, în mod direct şi repetat inculpatului H.M (Horobeț Mihai – n.r) (pădurar), cu titlu de mită, sume de bani cuprinse între 500 lei – 1000 lei pentru fiecare rundă de tăiere, fără drept, de arbori nemarcaţi şi sustragere de masă lemnoasă din fondul forestier al Ocolului Silvic Iaşi – Cantonul 18 Ruseni, pentru ca funcţionarul public să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu înscrise în fisa postului emisă de Ocolul Silvic Iaşi, constând în asigurarea pazei şi integrităţii fondului forestier, efectuarea controlulului aplicării şi respectării regimului silvic, constatarea contravenţiilor şi a infracţiunilor silvice, aplicarea sancţiunilor şi sesizarea organelor de poliţie competente precum şi informarea în scris, în maximum 24 de ore a pagubelor produse şi constatate pe suprafeţele de fond forestier din raza sa de competenţă’’, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului. S-a stabilit că Horobeț a încasat cu titlu de mită de la Ailincăi cel puțin 7.000 lei. Ancheta este realizată în colaborare cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generala Anticorupţie. De la casa lui Ailincăi au fost confiscate o cantitate de lemne și instrumente de tăiat, sume de bani, arme şi muniţie, precum şi carne provenită din vânat, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor penale. În comuna Aroneanu Ailincăi este cunoscut deoarece comercializează carne de vânat provenită din braconaj. În dosar mai sunt cercetați și alți mici întreprinzători și pădurari. Printre aceștia se numără Mihai Gabriel Zăvlog, Iulian Marian Munteanu, Petrică Alexandru Postolache, Daniel Hopincă și Lucian-Nicolae Bădărău.

Mafia lemnului, peste 20 de ani de puscarie. Seful si locotenetii bagati la zdup

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.