@ Un mare spital din Iaşi a fost dat în judecată pentru daune de către un pianist @ Astfel, Codrin Constantin Nicoară cere despăgubiri în instanţă @ Unitatea medicală este Spitalul de Neurochirurgie „Prof.dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi @ Nu e prima oară când pianistul acuzat că şi-a lăsat soţia, pe mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, să agonizeze a dat în judecată spitalul
Un mare spital din Iaşi a fost dat în judecată pentru daune de către un pianist! Aşadar, recent, Codrin Constantin Nicoară cere despăgubiri în instanţă. Unitatea medicală este Spitalul de Neurochirurgie „Prof.dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi. Nu e prima oară când pianistul acuzat că şi-a lăsat soţia, pe mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, să agonizeze a dat în judecată spitalul.
Acum urmează ca Tribunalul Iaşi să stabilească un prim termen al procesului de acţiune în răspundere delictuală. Mai apoi, magistraţii vor asculta ce au de spus toate părţile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Mare spital, dat în judecată pentru daune de un pianist!
Amintim că fostul soţ al mezzosopranei Maria Macsim Nicoară a cerut în instanţă actele medicale ale acesteia. Codrin Nicoară a cerut obligarea Spitalului de Neurochirurgie la eliberarea înscrisurilor medicale privind tratamentul acordat solistei în primăvara lui 2020. În urmă cu peste doi ani, un proces similar îl opunea pe Codrin Nicoară Spitalului de Recuperare.
Solicitarea către Spitalul de Neurochirurgie, adresată pentru Nicoară de avocatul acestuia, fusese respinsă de unitatea medicală. În acţiunea depusă la Tribunal, Nicoară a apreciat că, în calitate de soţ, ar fi îndreptăţit să cunoască situaţia medicală a familiei sale. De cealaltă parte, reprezentanţii spitalului au precizat că, după internare, Mariei Macsim îi fusese numit un curator, în persoana surorii sale, ceea ce l-ar exclude pe Nicoară din rândul persoanelor îndreptăţite la primirea informaţiilor. De asemenea, ei au considerat că adresa trimisă de avocatul lui Nicoară nu ar fi respectat condiţiile legii.
Magistraţii Tribunalului au fost chemaţi practic să decidă în ce măsură refuzul spitalului de a-i comunica lui Nicoară informaţii referitoare la soţia sa decedată reprezenta un abuz. Pentru aceasta, ei s-au raportat exclusiv la prevederile legii privind drepturile pacientului. Potrivit acesteia, pacientul are acces exclusiv la datele medicale personale. Dacă doreşte ca şi altă persoană să primească aceste informaţii, pacientul trebuie să-şi exprime consimţământul în scris.
Legea nu prevede vreo soluţie pentru cazurile în care pacientul, internat în comă, este incapabil să-şi exprime consimţământul sau pentru situaţia în care pacientul a decedat fără a apuca să completeze o declaraţie de acord.
Codrin Constantin Nicoară, acuzat după moartea soţiei
În urmă cu câteva luni, pianistul Codrin Nicoară a fost trimis în judecată după moartea soției sale. Acesta a fost acuzat de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. În urmă cu mai bine de 2 ani, îndrăgita artistă Maria Macsim Nicoară a murit, după mai multe luni petrecute în spitalele din Iași.
În decembrie 2020, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins din viață. Artista s-a chinuit vreme de câteva luni după ce a ajuns la spital în comă. La începutul lunii mai 2020, ea a fost dusă la spital.
„Pacienta de 52 de ani avea un traumatism cranio-cerebral, fiind în comă, cu scor de comă Glasgow 5, cu hematom temporal stâng. Ea a fost preluată de echipajul SMURD, care a intubat-o și a transportat-o la Secția de Neurochirurgie, în sala de operație. Rudele au declarat că pacienta a căzut pe scară seara și s-a lovit la cap”, au precizat atunci reprezentanții SMURD Iași.
Anchetă cu elemente necunoscute
Oamenii legii au declanșat o anchetă pentru a vedea dacă a fost vorba sau nu despre un accident. Au fost audiați mai mulți martori, rude ale artistei, însă, pentru că Maria Macsim Nicoară nu a putut vorbi, cercetările au bătut pasul pe loc. După decesul îndrăgitei artiste, cercetările au continuat.
Procurorii au încercat să afle dacă mezzosoprana a fost victima unui accident casnic sau dacă a fost vorba despre altceva. În urma posibilului accident suferit, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a fost dată în grija surorii ei, în dauna lui Codrin Constantin Nicoară.