@ Medicul ieşean suspectat că folosea stimulatoare de la morţi insistă să-şi împartă averea @ Astfel, procesul de partaj al bunurilor comune cu soţia sa continuă @ Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au amânat cauza ce îl priveşte pe Dan Nicolae Tesloianu pentru data de 16 octombrie 2024
Medicul ieşean suspectat că folosea stimulatoare de la morţi insistă să-şi împartă averea! Aşadar, procesul de partaj al bunurilor comune cu soţia sa continuă!
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au amânat cauza ce îl priveşte pe Dan Nicolae Tesloianu pentru data de 16 octombrie 2024. „Instanţa amână judecarea cauzei pentru a se depune în formă scrisă cererea de modificare”, au afirmat judecătorii ieşeni.
Medicul Dan Tesloianu insistă să-şi împartă averea
Medicul ieșean suspectat că folosea stimulatoare de la morţi pe pacienții vii vrea să-şi împartă repede averea. Totodată, Dan Nicolae Tesloianu a depus la Judecătoria Iași o cerere de ajutor judiciar, în dosarul de partaj bunuri comune – lichidarea regimului matrimonial, pe care îl are cu soţia lui, Anda Tesloianu.
Aşadar, medicul ieșean vrea să-și împartă averea. Cel mai probabil, din cauza dosarului penal în cadrul căruia este anchetat de către procurori.
Medicul ieşean, anchetat
În urmă cu câteva luni, procurorii l-au retinut pe cunoscutul cardiolog ieşean Dan Tesloianu, el fiind cercetat pentru abuz în serviciu, deoarece le-ar fi implantat bolnavilor dispozitive extrase din cadavre.
„Inculpatul și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deși acest lucru este interzis de legislația primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicția reutilizării acestora.
Inculpatul a operaționalizat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienți decedați, fără respectarea prevederilor legale și fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparținătorilor. Unele dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate / recomandate de medic, nu erau necesare”, au mentionat anchetatorii.