Milionarul Terciu la capătul unei rețele de hoți de utilaje din Italia. Jaf de 1,6 milioane euro

6100
Vasile Terciu și utilaje furate din Italia
Vasile Terciu și utilaje furate din Italia

@ Cunoscutul afacerist ieșean Vasile Terciu a depozitat în garajele sale utilaje pentru construcții furate din Italia de un grup infracțional organizat destructurat zilele trecute de procurorii DIICOT Iași @ La stația de betoane pe care o deține în satul Banu comuna Dumești, Terciu a depozitat două dintre utilajele furate @ De asemenea, o parte din lucrările complexul rezidențial Esq Village 3 au fost efectuate de firma Edil Construct cu un utilaj furat din Italia @ Prejudiciul produs de  grupul infracțional organizat  a fost stabilit, în mod preliminar, la suma de 1.609.000 euro @ Capii rețelei au fost arestați zilele trecute de magistrații Tribunalului Iași în urma propunerii formulate de procurorul DIICOT, Dragoș Bordianu

Procurorul DIICOT Iași și polițiștii BCCO au destructurat zilele trecute un grup infracțional specializat în vânzarea pe teritoriul României ar unor utilaje furate de la societăți comerciale din Italia iar în dosar apare și numele cunoscului om de afaceri ieșean Vasile Terciu. Membrii grupului infracțional organizat cu scopul de a fura utilaje de pe teritoriul Italiei din mai multe zone ale Italiei, Veneția, Brescia, Padova, Milano. Liderul grupului infracțional se numește Silviu Ungureanu iar acesta a fost ajutat de Olivian Constantin Ungureanu, Alois Adrian Cojocariu, Bogdan Stănescu, Gabriel Marian Iftode, Gheorghiță Maloș și de Ionuț Teodor Nițelea. Vasile Terciu, care are deocamdată calitatea de martor în acest dosar s-a oferit să depoziteze două dintre utilajele furate din Italia. Astfel, în noaptea 13-14 septembrie 2024, pe timp de noapte din garajul firmei Elite Ambiente” din localitatea Grisignano di Zocco (provincia Vicenza, regiunea Veneto, Italia) au fost furate două utilaje, un încărcător frontal marca DIECI model 40.14 ICARUS și un încărcător frontal JCB Agri model 536-95). La data de 17.09.2024 cele două utilaje au fost preluate și transportate împreună cu Alois Adrian Cojocaru și depozitate la stația de beton a SC TVI Construct SRL din localitatea Banu, comuna Dumeşti a lui Vasile Terciu. Utilajele au fost aduse cu un TIR aparținând Adrian Food SRL Iași. Procurorii au efectuat percheziții la firma lui Terciu și au indisponibilizat cele două utilaje.

Complex rezidențial ridicat cu un utilaj furat

De asemenea, la începutul lunii iunie din incinta unei societăți comerciale din provincia Vicenza, regiunea Veneto Italia a fost furat un încărcător frontal de culoare verde marca Merlo prevăzut cu cupă care a fost dat în folosință firmei Edil Construct SRL pentru a efectua lucrări la complexul rezidențial Esq Village 3. În plus, în data de 5 iulie 2024 persoane neidentificate au pătruns pe timp de noapte, prin efracție, în incinta unei societăți comerciale din localitatea Comisano Vicentino (provincia Vicenza, regiunea Veneto, Italia), de unde au sustras un min-excavator excavator Caterpillar model 239, un mini-excavator Komatsu model 22N și un excavator Caterpillar model 302. Utilajele au fost preluate de Alois Cojocariu și de Alecs Cristian Ionescu cu un TIR aparținând SC Terramad Spedition SRL și descărcate în localitatea Poieni din comuna Schitu Duca. Mai departe, pe data de 17.09.2024 din incinta punctului de lucru al societății L’Erba Del Persico SRL din localitatea Portomaggiore (provincial Ferrara, regiunea Emilia Romagna, Italia) au fost furate două utilaje de încărcare cu braț telescopic marca Merlo. Utilajele au fost indisponibilizate la Vama Nădlac deoarece nu aveu actele în regulă. În noaptea 21-22 ianuarie din incinta societății Simont SRL din localitatea Caldioro provincia Verona au fost furate un utilaj de încărcare cu braț telescopic marca Merlo, un generator și un Bobcat. Utilajele au fost duse pe o proprietate din comuna Aroneanu. Vineri 11 aprilie, Dragoș Bordianu, procurorul care instrumentează dosarul a propus Tribunalului Iași arestarea preventivă a mebrilor grupării. Silviu Ungureanu, Olivian Constantin Ungureanu, Alois Adrian Cojocariu, Bogdan Stănescu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, Gabriel Marian Iftode a fost arestat la domiciliu pentru aceiași perioadă iar Gheorghiță Maloș și Ionuț Teodor Nițelea au fost plasați de judecători sub control judiciar.

Au fost furate peste 29 de utilaje

Prejudiciul produs de  grupul infracțional organizat  a fost stabilit deocamdată la suma de 1.609.000 euro. În acest dosar au fost puse în aplicare 64 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate de la inculpați  29 de utilaje dintre cele sustrase (tractoare agricole, excavatoare, încărcătoare frontale), sumele de  38.780 euro, 65.800 lei, 1.600 USD, 10 arme de vânătoare, din care două deținute ilegal, iar opt păstrate fără a fi respectate prevederile legale,  337 cartușe cu alice, 32 cutii muniție, plăcuțe de  înmatriculare, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă. Reamintim în acest context că pe data de 11 octombrie, fiul lui Terciu a împușcat mortal un bărbat la o vânătoare. Mai multe detalii în articolul repostat mai jos.

Breaking news! Un afacerist din Iași a împușcat un bărbat la vânătoare. Victima a decedat

 

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.