Aeroportul Internațional Iași marchează un nou parteneriat important. Ryanair, compania aeriană nr. 1 din Europa, vine la Iași și lansează patru zboruri directe către Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi), Milano (Bergamo) și Dublin.
Numărul curselor de pe Aeroportul Iași a crescut semnificativ în ultimii doi ani, iar prețurile devin din ce în ce mai competitive pe măsură ce există mai multe companii aeriene care operează curse de la Iași.
Aeroportul este unul dintre exemplele de succes din județ, rezultatul colaborării foarte bune între conducerea societății și conducerea Consiliului Județean Iași. De când administrația liberală a ajuns în fruntea județului, iar managementul aeroportului s-a schimbat, aerogara a înregistrat progrese vizibile. Traficul de pasageri a ajuns la cifre istorice, au fost introduse numeroase destinații internaționale, iar noul terminal T4 este în construcție și a atins deja 20% din progresul fizic. Odată cu finalizarea acestui terminal, Aeroportul Iași va deveni al doilea cel mai mare aeroport din România, cu o capacitate de procesare de peste 3 milioane de pasageri.
Președintele CJ Costel Alexe și directorul aeroportului Romeo Vatră și-au arătat deschiderea de a aduce cât mai mulți operatori aerieni la Iași astfel încât județul să fie conectat cu cele mai importante destinații europene.
Venirea Ryanair la Iași era de mult așteptată de călători, iar viziunea comună a administrației județene și a administrației aeroportului, precum și perspectivele reale de dezvoltare au făcut posibil ca acest lucru să se întâmple.
Toate schimbările care se petrec la aeroport îi consolidează poziția de cel mai important aeroport regional din NE țării.