@ Camera Notarilor Iași a realizat un control la biroul notarial Florea Bogdan Daniel iar în urma verificărilor au fost găsite mai multe nereguli @ Potrivit unor surse, în urma neregulilor descoperite Camera Notarilor Iași a propus ca Florea să fie suspendat pe o perioadă de cel puțin 6 luni @ Recent, notarul Bogdan Florea a fost trimis în judecată de DIICOT și în dosarul țepelor imobiliare, cel în care procurorii au calculat un prejudiciu de circa 2,8 milioane euro
După ce a fost trimis în judecată de DIICOT Iași în dosarul țepelor imobiliare, notarul Bogdan Daniel Florea a intrat și în vizorul colegilor săi. Camera Notarilor Iași a efectuat un control la biroul notarial Florea Bogdan Daniel iar în urma verificărilor au fost găsite mai multe nereguli legate de modul în care au fost autentificate unele documente, în special cele legate de înstrăinarea unor bunuri imobile. Controlul a fost demarat ca urmare a plângerilor exprimate de colegii săi care au avut clienți care cumpăraseră proprietăți prin intermediul biroului lui Florea și când au vrut să vândă mai departe s-au trezit că documentele nu erau în regulă. ‘’Am efectuat un control, avem niște constatări, s-au făcut niște propuneri către Consiliul de Disciplină. Alte detalii nu vă putem oferi’’, a spus Andi Cheptine, președintele Camerei Notarilor Iași.
Potrivit unor surse, în urma controlului Camera Notarilor Iași a propus ca notarul Bogdan Daniel Florea să fie suspendat pe o perioadă de cel puțin 6 luni.
Judecat în dosarul Mafiei Imobiliare
Bogdan Florea a fost trimis în judecată recent de DIICOT și în dosarul țepelor imobiliare cu un prejidiciu de circa 2,8 milioane euro. Este vorba despre rețeaua care îl avea la vârf pe Cătălin Sandu și care vâna proprietari de imobile pentru a-i înșela. În acest dosar, Bogdan Daniel Florea a fost trimis în judecată este pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. Asta deoarece în data de 22.03.2019 ar fi parafat vânzarea ilegală a unui teren de pe șes Bahlui. Vânzătoarea este o anume Elena Graur care a pretins că este moștenitoarea Elenei Sandu. Elena Graur este fiica Elenei Sandu dar defuncta nu i-a lăsat averea. Printr-un testament Elena Sandu a lăsat averea unui apropiat, un bărbat. Notarul Bogdan Daniel Florea nu a consultat registrul național al testamentelor și i-a permis Elenei Graur să vândă terenul după dezbaterea moștenirii, prin Anexa 24. ‘’La data de 23.04.2019, în calitate de notar public, a îndeplinit cu intenție (prin multitudinea dispozițiilor legale încălcate și a faptului că a urmărit un interes patrimonial propriu, reprezentat de primirea unor onorarii notariale în cuantum de 13.060 RON, respectiv 15.215 RON), în mod defectuos (prin încălcarea obligațiilor reglementate de dispozițiile legale), în aceeași zi, la un interval scurt de timp și cu legătură între ele, atât procedura succesorală notarială în dosarul notarial nr.101/2019 instrumentat de acesta, finalizat prin emiterea certificatului de moștenitor nr.76/2019 în favoarea numitei Graur Elena, prin care a stabilit calitatea de unic moștenitor legal al numitei Graur Elena față de moștenirea numitei Sandu Maria și a constatat astfel un drept de proprietate al acesteia după întreaga masă succesorală, cât și procedura notarială de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare nr.1024/24.03.2019’’, se arată în rechizitoriu.
Lui Florea i se reproșează că nu a făcut toate verificările cerute de Lege pentru a stabili dacă Elena Graur avea calitatea de moștenitor.
Constantin MAZILU