@ Toți cei 8 candidați la concursul pentru postul de manager al Tribunalului Iași au picat la proba scrisă @ Asta în condițiile în care toți candidații au o vechime de cel puțin 7 ani într-o funcție de economist și în plus fiecare a obținut câte o diplomă de masterat
Vă dați seama cât de pregătiți sunt economiștii care lucrează în instituțiile publice sau în societățile private din județul Iași dacă nici unul nu a reușit să obțină notă de trecere la concursul pentru ocuparea postului de manager al Tribunalului? Concursul a fost organizat începând cu date de 3 martie până zilele trecute pe 5 aprilie când au fost afișate rezultatele la proba scrisă. Din cei 8 candidați care au trecut de selecția dosarelor și au putut participa la proba scrisă, doi au lipsit iar ceilalți nu au obținut minim 70 de puncte. Mai mult decât atât n-au fost în stare să face nici măcar de un 5.00. Cea mai mare notă obținută a fost 49,6 puncte. Asta în condițiile în care cei care au participat au o vechime de minim 7 ani în specialitatea studiilor economice și o diplomă de masterat în management și administrație publică. În plus bibliografia din care s-au extras subiectele de examen nu a fost deloc complicată. Au fost testate cunoștințe pe care trebuie să le aibă orice economist, legislație fiscală, finanțarea instituțiilor publice etc.
Constantin MAZILU