@ Parintele Calistrat nu mai are nevoie de masca de oxigen pentru a respira, starea sa de sanatate imbunatatindu-se semnificativ
Medicii ieseni de la Spitalul de Boli Infectioase Sfanta Parascheva din Iasi ne-au transmis ca starea de sanatate a parintelui Calistrat Chifan de la Manastirea Vladiceni s-a imbunatatit semnificativ. Astfel, daca la internare, pe data de 31 august cand s-a confirmat ca parintele era infectat cu Covid 19 acesta avea nevoie de masca de oxigen, in prezent acesta respira fara nici un fel de ajutor. Parintele Calistrat nu este la Terapie Intensiva iar dupa cum evolueaza starea sa de sanatate nici nu va fi cazul. In aceste conditii sunt sanse mari ca acesta sa fie externat intr-un termen mai scurt decat se estimase initial. „Deocamdata nu putem sa-l externam deoarece analizele au detectat in continuare prezenta virusului in organism. Avand in vedere insa starea de sanatate credem ca parintele se va intoarce la manastire cat de curand”, a spus un medic de la Spitalul de Boli Infectioase.
Constantin MAZILU