Parintii fetitei ucise pe bicicleta vor despagubiri de 2,2 milioane euro

3256

@ Este vorba despre accidentul petrecut in data de 4.09.2019 in localitatea Manzatesti cand un sofer a lovit mortal o fetita de 8 ani si a fugit de la locul accidentului @ Soferul Viorel Bulai a fost condamnat la 3 ani si 2 luni de inchisoare dar parintii fetitei au facut apel deorece au primit despagubiri de numai 250.000 euro

Parintii fetitei ucise in timp ce se plimba cu bicicleta in localitatea Manzatesti (intre Holboca si Ungheni) au formulat apel impotriva sentintei de la Judecatoria pronuntata pe 27 martie a.c chiar daca soferul vinovat Viorel Bulai de 60 de ani a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani si 2 luni de inchisoare cu executare. Asta deoarece, prin sentinta din 27 martie, parintii fetitei dar si fratele acesteia au primit despagubiri de numai 250.000 in conditiile in care au cerut 2.250.000 euro. „Partile civile si anume :mama victimei-Sava  Loredana Roxa,tatăl victimei-Aftemi Ioan Dan și fratele victimei-Aftemi Daniel Constantin s-au constituit părți civile cu 900.000 EURO daune morale pentru fiecare părinte,450.000 EURO daune morale pentru fratele victimei și suma de 36.000 lei daune materiale solicitată de tatăl victimei,sume la care s-a solicitat și dobînda legală”, au consemnat judecatorii.

Apelul formulat de parintii fetitei se va  judeca  pe 2 iunie a.c.

Soferul a fugit, fetita a murit

Accidentul s-a petrecut in data de 04.09.2019, în jurul orei 18.10. Viorel Bulai conducea o masina marca Peugeot,  pe D.J. 249A, în localitatea Mînzătești cu o viteza de 58km/h. Fetita Ioana se plimba cu bicicleta in dreptul scolii din localitate. Din sens opus venea un autoturism, drumul avand cate o banda pe sens. Bulai a vrut sa depaseasca bicicleta in timp ce vehiculul din sens  opus trecea pe langa el. Fetita, Ioana a fost izbita intr-un sant  cu tot cu bicicleta  iar Bulai a fugit de la locul accidentului. In fata judecatorilor acesta a recunoscut faptele dar tot a primit o pedeapsa de 3 ani si 2 luni. Procurorii nu au facut apel fiind multumiti de  pedeapsa primita de acesta.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.