@ Carmen Radeanu, sotia lui Costel Radeanu refuza sa predea documentele contabile ale unei firme pe care a administrat-o ani de zile si care a intrat in insolventa @ Mai mult, firma are in proprietate si un autoturism BMW pe care de asemenea Carmen Radeanu refuza sa-l predea @ Cele mai cunoscute afaceri ale familiei Radeanu sunt restaurantul La Castel din Copou si complexul Egros
Carmen Radeanu sotia lui Costel Radeanu s-a ales cu o plangere depusa de Directia de Finante, afacerista fiind banuita ca a sustras ilegal bunurile unei firme intrate in insolventa. Pentru ca nu vrea sa predea nici actele firmei, Radeanu este banuita ca ascunde unele nereguli legate de modul in care s-au folosit banii societatii. Astfel, in cursul zilei de ieri, Directia Regionala de Finante a inregistrat la Tribunalul Iasi o plangere de „atragere a raspunderii patrimoniale” impotriva lui Carmen Radeanu in calitate de administrator al societatii Topcar SRL, firma intrata in insolventa. Asta inseamna ca Directia de Finante solicita ca afacerista Carmen Radeanu sa raspunda cu averea personala pentru prejudiciile aduse in calitate de administrator al firmei Topcar SRL. In cazul in care cererea va fi aprobata, averea lui Carmen Radeanu va fi scoasa la vanzare pentru achitarea datoriilor firrmei. Reprezentantii Fiscului banuiesc ca Radeanu ascunde unele nereguli sau chiar fraude financiare si asta deoarece de la momentul intrarii in insolventa, in februarie a.c si pana in prezent afacerista a refuzat sa predea actele firmei. Mai mult, s-a constatat ca firma detine si un BMW pe care Carmen Radenu nu vrea sa-l predea. „A fost identificat scriptic in patrimoniul debitoarei un autoturism BMW 740D cod omologare ACCB…serie motor 60493027. Acesta nu a fost identificat si in fizic. Debitoarea nu a comunicat administratorului judiciar lista creditorilor societatii, nu a luat legatura cu administratorul judiciar si nu a predat actele financiar contabile ale societatii. S-a incercat prin contabilul Robu Mirela stabilirea unei intrevederi cu administratorul statutar, predarea actelor contabile dar si identificarea autoturismului BMW dar fara rezultat”, s-a plans judecatorilor adminstratorul judiciar desemnat de judecatorul sindic pentru Topcar SRL si anume Cabinetul Individual de Insolventa Burcoveanu Laura Mihaela.
Pana acum datorii de 130.439 lei
Dupa cum s-a mai precizat cererea de deschidere a procedurii de insolventa a SC Topcar SRL a fost depusa la sfarsitul anului 2017 de municipalitate care la momentul respectiv avea de recuperat taxe si impozite neachitate in valoare de 67.022 lei. Ulterior a fost depus un tabel preliminar al creantelor. Potrivit acestui document Primaria Iasi prin Directia de Finante Publice Locale are acum de recuperat 79.882 lei iar Directia Regionala de Finante revendica 50.557 lei. Sa precizam ca cele mai cunoscute afaceri ale sotilor Radeanu sunt restaurantul la Castel din Copou spre Breazu, Complexul Comercial Egros etc. Constantin Radeanu a construit case pe care le-a vandut in Bucium iar acum in aceiasi zona construieste blocuri.
Constantin MAZILU