Patru șoferi din Iași s-au îngrămădit să dea șpagă unui polițist. Primul, executat de procurori

868
Costinel Ciurdia
Costinel Ciurdia

@ Procurorii ieșeni de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași l-au trimis în judecată pe ieșeanul Costinel Ciurdea deoarece a vrut să-i dea mită polițistului Samuel Rusu @ Acest polițist a denunțat de 4 ori într-o lună faptul că indivizii pe care i-a prins încălcând legea au vrut să-i dea mită

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași l-au trimis în judecată pe unul dintre cei 4 șoferi care într-o singură lună au vrut să-l mituiască pe agentul de poliție  Samuel Rusu. Să reamintim că Samuel Rusu de la secția de poliție rurală Ruginoasa a denunțat de 4 ori faptul că șoferii pe care i-a prins încălcând Legea au încercat să-l mituiască. Primul a fost cel despre care vorbim în ediția de astăzi. Este vorba despre Costinel Ciurdia în vârstă de 46 de ani din comuna Mogoșești-Siret, județul Iași. Acesta este primul din lista celor care au vrut să-i dea mită polițistului Samuel Rusu. Pe data de 4 aprilie pe la ora 13.00 , Costinel Ciurdea a fost oprit în trafic de polițistul Samuel Rusu. Acesta a fost testat pentru alcool și s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool. Costinel Ciurdia i-a spus polițistului că-i dă mită 400 euro să nu-i rețină permisul și i-a pus banii în palmă. Polițistul a denunțat totul, martor fiind colegul său. Pe data de 7 martie a.c Costinel Ciurea a fost trimis în judecată pentru dare de mită (vezi aici).

Patru într-o lună

În ceea ce privește tentativele de mituirea lui Samuel Rusu, la sfârșitul lunii aprilie anul trecut Direcția Generală Anticorupție a dat un comunicat de presă  după ce-a de-a 4 a încercare. ‘’În data de 24.04.2024, un agent de poliţie din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Secţia nr. 10 Poliţie Rurală Ruginoasa, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, împreună cu un alt agent de poliţie, a sesizat o faptă de dare de mită. Acesta a semnalat faptul că, un cetăţean oprit în trafic le-a promis, iniţial, câte 100 de euro fiecăruia, pentru a nu i se aplica o sancţiune contravenţională la Legea 61/1991, întrucât a refuzat să se legitimeze. Ulterior, acesta le-a oferit efectiv suma de 100 de euro. Agenţii de poliţie au refuzat categoric oferta persoanei în cauză şi au dispus în continuare măsurile legale. Situaţia de fapt a fost filmată cu body-worn camera din dotarea poliţistului denunţător, iar lucrătorii S.J.A. Iaşi pun în executare activităţile procedurale dispuse de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi’’, se arată într-un comunicat de presă emis de DGA Iași.

Acesta este tânărul polițist din Iași care a refuzat mită de 4 ori într-o lună. ‘’Îmi fac doar datoria’’

Constantin MAZILU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.