Pe vremuri sfarsea in portbagaj. Ieseanul care a furat de la Becali condamnat de justitie

4122

@ Individul a fost angajat intr-una din afacerile controlate de Gigi Becali @ Zilele trecute a fost condamnat la 3 ani de inchisoare si obligat sa dea banii inapoi @ Becali sustine ca are de recuperate 8 milioane de euro de la Avicola Iasi @ Culmea, furtul savarsit de iesean s-a produs chiar in anul in care lui Gigi Becali i-a fost furata masina iar dupa aceea si-a sechestrat hotii

Decizie finala in dosarul fostului angajat de la SC Avicola Iasi care a bagat in buzunare aproape 10.000 euro, acesta fiind angajat la combinatul de crestere a puilor tocmai in perioada in care de aceasta afacere se ocupa Gigi Becali. Desi a delapidat banii companiei incepand cu anul 2008, fostul angajat pe nume Florin Laurentiu Druc a fost pedepsit abia dupa 10 ani, adica zilele trecute cand a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani. Judecatorii i-au suspendat pedeapsa dar acesta va fi supravegheat pentru o perioada de 5 ani. De asemenea, fostul angajat a fost obligat sa returneze firmei Avicola suma furata, adica 40. 630 lei. Sentinta nu este definitiva. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, Druc era agent de vanzari la Avicola si din aceasta pozitie a bagat in buzunare incasarile companiei, sumele de bani pe care le manipula, banii reprezentand incasari ale fostului combinat de crestere a puilor. Potrivit rechizitoriului, in perioada 23 mai-10 iulie 2009, Florin Laurentiu Druc in calitate de agent de vanzari la Avicola SA Iasi, si-a insusit incasarile effectuate in baza a 89 de chitante in suma totala de 40.630,46 lei. In plus, in perioada 21 august 2008 – 8 mai 2009, si-a insusit marfa in valoare de 4.839,44 lei, mentionata intr-un numar de 32 de facturi.

In acelasi an in care s-a furat Mercedes-ul

Anul 2009 pare sa fi fost un an cu pierderi pentru Gigi Becali. Se poate observa ca ieseanul Laurentiu Druc a delapidat de la Becali in perioada in care latifundiarului I s-a furat si Mercedesul. In acest caz insa, Becali si-a trimis bodyguarzii sa gaseasca hotii si sa-I aduca intr-un bar din Pipera, intr-un imobil in care functiona si sediul PNG sa le tine unele lectii de morala, dupa cum a sustinut latifundiarul. Procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au considerat insa ca lucrurile au stat cu totul altfel iar in octombrie 2009 l-au trimis in judecata pe Becali dar si pe bodyguarzii sai si anume Stefan Dediu, Catalin Otto Zmarandescu, Mihai Mila, Nicolae Dumitrascu si Marcel Popa pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal. Potrivit in noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut garzilor sale sa-i gaseasca pe cei care i-au luat autoturismul, sa-i ducă la sediul PNG, unde hotii au fost pusi sa dea declaratii scrise, in care aratau ca ei sunt cei care au furat Mercedesul si ca nu vor reclama Politiei faptul că au fost urmariti cu masinile, urcati cu forta in vehicule si dusi in Pipera. Unul dintre hoti a declarat ca a fost adus in Pipera in portbagaj. In timpul judecatii a declarat insa ca s-a urcat de buna voie in portbagaj. Initial Inalta Curte i-a achitat pe Gigi Becali si bodyguarzii sai in anul 2012, insa in anul 2013 completul de apel i-a condamnat la inchisoare cu suspendare.

Becali sustine ca are de luat 8 milioane de euro de la Avicola

Gigi Becali a preluat Avicola Iasi in anul 2004. Dupa preluarea de catre Becali, combinatul a functionat circa 6 ani cand au aparut problemele iar societatea a intrat in insolventa. In timpul procedurii de insolventa, Becali a prezentat lichidatorului judiciar prin care a aratat ca a creditat Avicola Iasi, in fiecare an. Intreaga afacere a fost descrisa in detaliu in articolul “George Becali a pierdut o suma uriasa intr-o afacere. Milioane de euro evaporate intr-o secunda. Iata documentele”, publicat de Dezvaluirea.ro in data de 6 martie 2018. Publicam si in editia de astazi contractul de imprumut prezentat de Becali. Astfel, Becali sustine ca a creditat combinatul in perioada 2004-2008 dar contractul de imprumut pentru suma totala de 32.000.000 lei a fost semnat la notar abia pe data de 15 ianuarie 2010. Becali a sperat ca-si va recupera banii din vanzarea activelor combinatului dar s-a inselat. Suma solicitata de latifundiar a fost trecuta de lichidator in tabelul creditorilor la categoria creantelor chirografare, adica a datoriilor care se platesc ultimele. Valoarea totala a datoriilor este de 67.371.256 lei iar cele mai importante active ale societatii au fost vandute pe 6 noiembrie 2015 catre firma Dazz Group SRL cu 810.000 lei. Prin urmare sansele ca Gigi Becali sa mai recupereze vreun ban sunt aproape nule iar latifundiarul pare sa-si fi dat seama de acest lucru deoarece se zbate de ani de zile, si face eforturi si in prezent, sa schimbe lichidatorul, pe Corneliu Mititelu, sperand sa numeasca la Avicola un practician in insolventa care-l va ajuta sa diminueze “paguba”.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.