@ Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au descins ieri dimineață la Primăria Dobrovăț pentru a ridica documente legate de consumul de carburant al instituției @ Percheziții au fost efectuate și la școala din localitate @ Viceprimarul comunei, Dumitru Mardare a fost filmat de un consilier local în timp ce-și ducea soția la serviciu, la un spital din Iași cu mașina primăriei @ De asemenea, polițiștii au efectuat percheziții și la sora primarului din Dobrovăț, directoarea școlii din comună
Ieri dimineață polițiștii de la Serviciul de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Economică din cadrul IPJ Iași au efectuat percheziții la Primăria Dobrovăț într-un dosar în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare. Cercetările sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și vizează consumul de carburant al instituției. S-ar părea că plângerea a fost depusă de un consilier local care a arătat că viceprimarul comunei, Dumitru Mardare își ducea soția la serviciu cu mașina primăriei. Consilierul l-a și filmat pe viceprimar în câteva rânduri în timp ce folosea mașina în interes personal și a atașat la plângere imaginile respective. Soția lui Mardare este asistent medical la maternitatea Cuza Vodă din Iași. De asemenea, potrivit unor surse în plângere se mai arată că viceprimarul s-ar fi deplasat în interes personal tot cu mașina instituției la o pensiune la munte. ‘’Au solicitat niște documente legat de consumul de combusitibil de la utilaje. Da, din câte știu eu au fost și la școală și au cerut documente legate de consumul de carburant al microbuzului școlar’’, a spus viceprimarul Mardare.
Primarul Cătălin Martinuș a spus inițial că perchezițiile au vizat doar biroul viceprimarului. ‘’Au intrat numai în biroul lui și au cerut documente legate de consumul de combustibil. Din câte știm noi plângerea a fost făcută de un consilier local’’, a spus Martinuș.
Funcția de director al școlii din localitate este ocupată însă de Estela Postelincu, sora primarului și probabil din acest motiv Martinuș inițial a evitat să spună că a fost percheziționată și unitatea școlară. Și celorlalți jurnaliști, pe tot parcursul zilei de ieri, Martinuș a spus că ancheta l-a vizat doar pe viceprimar. Ulterior, a revenit cu o completare către jurnaliștii Dezvăluirea.ro. ”Într-adevăr, fiind prieteni de familie, viceprimarul apela la ea pentru a face unele acte în format electronic. El nu se prea pricepe cu calculatorul. Dar, în baza actelor în format fizic pe care vicele i le punea la dispoziție și fără ca actele să și rămână la ea. La ea acasă au căutat astfel de acte ce au legătură cu consumul de combustibil de la primărie. Nu au găsit asemenea acte și nici nu ar fi fost cum. Deoarece doar mergea la ea, întocmea tabelele în format electronic, după care documentele complete le punea în bibliorafturi care au și fost găsite astăzi în dulapul viceprimarului. Nu au fost ridicate documente de la școală( fiind director la școală, au fost și acolo) sau de acasă la ea”, a adăugat Martinuș.
Primar bătut la birou de un subaltern din pricina nevestei. I-a reproșat că trage chiulul