@ Ieșenii din Copou care l-au reclamat pe Niculiță pentru că le-a trântit un bloc de 10 etaje în fața casei au fost ‘’pedepsiți’’ aspru de judecătorul Constantin Cășuneanu de parcă a vrut să-i invețe minte, ca altă dată să se gândească de zece ori înainte să ceară dreptate de la Tribunalul Iași @ Cererea le-a fost respinsă și au fost obligați să-i achite dezvoltatorului cheltuieli de judecată de 80.000 lei din care 60.000 lei onorariu avocat @ Rar se aprobă la Tribunalul Iași cheltuieli de judecată atât de exorbitante @ Ce se acunde în spatele acestei sentințe? @ În primul rând prietenul domnului judecător, un alt judecător a cumpărat un apartament în blocul în blocul care a făcut obiectul dosarului iar domnul Cășuneanu a recunoscut acest lucru @ În al doilea rând conform surselor noastre, Daniel Niculiță și Constantin Cășuneanu se cunosc din Pașcani, sunt preteni, au fost vecini în două blocuri aflate la o aruncătură de băț, unul de celălalt
O sentință civilă ca o pedeapsă, asta a pronunțat judecătorul Constantin Cășuneanu de la Tribunalul Iași împotriva a 8 familii de ieșeni din Copou care s-au adresat Justiției să le facă dreptate plângîndu-se că dezvoltatorul Daniel Niculiță, le-a ridicat un bloc cu 10 etaje în fața casei, prin încălcarea Legii și de atunci nu mai văd soarele din dormitor. Aceștia au solicitat anularea autorizației de construire. Însă, Constantin Cășuneanu a dat o sentință de parcă a vrut să-i invețe minte, să se gîndească de 10 ori altă dată, înainte să uzeze de dreptul de a avea ‘’acces liber la Justiție’’. Cășuneanu a aprobat cheltuieli de judecată de 80.000 lei, fiecărei familii revenindu-i câte 10.000 lei. Unii dintre ei sunt atât de timorați de această sentință încât nici nu mai au curaj să faca recurs, de frică să nu li se dubleze cheltuielile de judecată pe care trebuie să le achite în final. În spatele acestei sentințe se ascund câteva motive serioase de incompatibilitate ale judecătorului Cășuneanu. Vorbim despre motive suficiente să tragem concluzia că acest judecător nu a fost obiectiv.
O sențință pentru vecinul Niculiță de la Pașcani
Potrivit investigațiilor jurnalistice efectuate de jurnaliștii Dezvăluirea.ro, atât dezvoltatorul Daniel Niculiță cât și Constantin Cășuneanu sunt originari din Pașcani și sunt de vârste apropiate, diferența dintre ei este doar de un an. Părinții lui Niculiță sunt din Pașcani iar părinții lui Cășuneanu sunt din Tătăruși (comună situată lângă Pașcani). O perioadă, Cășuneanu și părinții săi au locuit în Petroșani dar prin anii 2000’ îi găsim reveniți în zona Pașcani. Părinții lui Cășuneanu s-au restras la Tătăruși iar mama lui Niculiță a locuit în
Pașcani. Niculiță a locuit în copilărie cu mama sa pe strada Nicolae Iorga la blocul V5 până când s-a mutat în Iași. Acest bloc se află la o aruncătură de băț distanță de blocul de strada Ștefan cel Mare unde a locuit în aceiași perioadă judecătorul Constantin Cășuneanu. Constantin Cășuneanu a fost judecător la Pașcani din anul 2002 și anterior a locuit pe strada Grădiniței, la cateva sute de metri distanță de Niculiță. Constantin Cășuneanu a fost judecător la Pașcani din anul 2002 până pe 14 aprilie 2017 când a fost transferat la Tribunalul Iași. Pașcaniul este un oraș mic și potrivit surselor noastre, fiind vecini, Cășuneanu se învârteau în aceleași cercuri, mergeau la aceleași petreceri, sprițuri etc. Cunoaștem cel puțin două persoane care au participat la petreceri alături de cei doi. Din cele două persoane una este dispusă să depună mărturie. Astfel, sursele noastre ne-au spus că cei doi se întâlneau într-un separeu al restaurantului La Castani, pe strada Grădiniței, în spatele Judecătoriei. ‘’Se întâlneau la separeu, în restaurant la Castani. Erau foarte discreți, participau și alți magistrați inclusiv procurorul Florin Cășuneanu, vărul judecatorului. Participau și alți dezvoltatori care construiesc astăzi în Iași’’, ne-a spus una dintre surse.
Aceleași surse ne-au precizat că relația lor a continuat și când s-au mutat la Iași.
Ce spune Cășuneanu despre relația cu Niculiță
După ce am adunat toate aceste informații l-am sunat pe judecătorul Cășuneanu pentru a-i adresa unele întrebări despre relația lui cu Daniel Niculiță. Redăm mai jos dialogul cu judecătorul Constantin Cășuneanu.
Dialog jurnalist Dezvăluirea.ro-judecător Constantin Cășuneanu
Jurnalist: domnule judecător, am aflat din mai multe surse că sunteți prieten cu Daniel Niculiță, că vă știți bine din perioada în care locuiați amândoi din Pașcani. Este adevărat?
Constantin Cășuneanu: Exclus așa ceva.
Jurnalist: Dar, practic ați fost vecini la Pașcani, ați locuit pe aceiași stradă.
Constantin Cășuneanu: Îl cunosc din vedere.
Jurnalist: Ce înseamnă că-l cunoașteți din vedere? De unde îl cunoașteți?
Constantin Cășuneanu: Știu că este din Pașcani.
Jurnalist: Ok, dumnevoastră i-ați recomandat judecătorului Cristian Ungureanu, prieten și coleg să cumpere un apartament de la Daniel Niculiță în blocul respectiv?
Judecător: Ce faceți îmi luați un interviu?
După aceea, domnul judecător a închis brusc telefonul.
Niculiță a vândut un apartament către un alt judecător, prietenul lui Cășuneanu
Având probabil unele mustrări de conștiință, la un moment dat Constantin Cășuneanu a vrut să scape de dosar și formulează o cerere de abținere în care recunoaște că ar putea fi subiectiv și imparțial în acest dosar. ‘’Apreciez că față de situația anterior expusă există o aparență de imparțialitate și lipsă de obiectivitate ce ar putea plana cu privire la activitatea de judecată și justețea soluției ce se va da în cauză. În opinia mea, percepția de lispă de obiectivitate, direcționată către o anumită parte din dosar există în prezenta cauză și raportat la împrejurarea mai sus prezentată, imparțialitatea mea în ceea ce privește judecarea cauzei civile de față poate fi pusă sub semnul îndoielii iar încrederea publică în ceea ce privește actul de justiție poate fi efectată’’, arată judecătorul Constantin Cășuneanu, în cererea de abținere, depusă la Tribunal în data de 19.04.2022. Dar, motivul invocat de Constantin Cășuneanu nu a fost relația sa cu Daniel Niculiță ci faptul că prietenul său, judecătorul Cristian Ungureanu, tot de la Tribunalul Iași a cumpărat un apartament în complexul Copou Garden Residence, complexul de apartamente care a făcut obiectul dosarului de anulare a autorizației de construire. Să mai precizam ca Ungureanu a cumpărat acest apartament în baza unui ante-contract de vânzare-cumpărare. Părțile nu puteau încheia un contract deoarece blocul nu are documente de edificare, nu este recepționat de primărie. În concluzie dacă Cășuneanu anula autorizația ar fi produs o pagubă imensă în bugetul prietenului său Ungureanu. Fără autorizație blocul nu putea fi receptionat, intabulat și nici nu putea încheia contractul final, cel de vânzare-cumpărare. În aceste condiții, în final, Ungureanu nici macar nu putea sa vanda să-și recupereze banii, putea cel mult să cesioneze drepturile din antecontract.
Cererea de abținere rezolvată tot între prieteni judecători
Cu toate acestea cererea de abținere a lui Cășuneanu a fost respinsă fără motivare de un alt coleg și prieten. Cășuneanu a recunoscut în cererea de abținere că este prieten de 22 ani cu Cristian Ungureanu. Ceea ce s-a întâmplat în continuare ne întărește suspiciunea că această cerere de abținere a fost făcută de Cășuneanu doar să aibă acoperire, să spună în cazul în care se va descoperi relația sa cu Niculiță, că a încercat să se retragă din dosar. Asta deoarece, cererea de abținere a fost soluționată de un alt prieten foarte bun al lui Cășuneanu și anume judecătorul Iulian Dănilă. Cei doi sunt golegi de echipă, în echipa de fotbal a magistraților ieșeni. Atașăm acestui articol două fotografii cu coechipierii Cășuneanu și Dănilă. De asemenea, potrivit unor surse din Palatul de Justiție, Iulian Dănilă este prieten cu Constantin Cășuneanu și Cristian Ungureanu. Acesta din urmă nu a trecut în declarația de avere din anul 2022 apartamentul cumpărat de la Niculiță. Declarația trebuia sa cuprindă veniturile și tranzacțiile din anul 2021. Imobilul nu este trecut nici in declarațiile anterioare. Cășuneanu a făcut cererea de abținere în aprilie 2022. Asta înseamnă ca apartamentul a fost cumpărat în anul 2022 si va fi cuprins în declarația de anul acesta, document care trebuie completat până în luna iunie. Altfel, ne este greu să credem că un magistrat din Iași a ascuns un apartament cumpărat de la dezvoltator imobiliar care are multe litigii la Tribunalul Iași. Cine știe câți magistrați au mai luat apartamente de la Niculiță? Ce șanse mai are un simplu cetățean care se luptă cu un dezvoltator să-și găsească dreptatea la Tribunalul Iași având în vedere cele prezentate mai sus? Sunt întrebări firești având în vedere că un judecător pare să fie mers la sigur atunci când a scos din buzunare zeci de mii de euro să cumpere un apartament într-un bloc aflat în litigiu. Niculiță nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor Dezvăluirea.ro.
Cheltuielile de judecată exorbitante
În acest dosar ieșenii care au solicitat anularea autorizației au solicitat cheltuieli de judecată de numai 3.700 lei pentru avocat iar Cășuneanu a aprobat pentru Niculiță suma de 6.000 lei reprezentând onorariu avocat. Asta in condițiile in care Niculiță nu a avut o avocata de top ci o necunoscută. Cheltuielile de judecată puteau fi cenzurate de Cășuneanu dar nu a făcut-o. În alte dosare similare, colegi de-ai lui Cășuneanu au cenzurat cheltuielile de judecată sau nu i-au obligat pe ieșeni la plata acestora chiar daca le-au respins cererile.
Judecătoarea care i-a dat drumul interlopului Vandame. ‘’N-am știut că este prieten cu fratele meu’’
Constantin MAZILU