Partidul Mișcarea Populară (PMP) va colabora cu PNL dar nu se pune probleme unei fuziuni, a declarat Cristian Diaconescu, președitnele formațiunii politice. Declarația fost făcută jurnaliștilor DC News în contextul fuziunii dintre PNL și ALDE.„Da, există discuții cu PNL, dar nu în vederea fuziunii, ci în vederea unei cooperări politice. Suntem membrii ale aceleiași familii europene. Din acest punct de vedere, premisele unei cooperări – nu ale unei fuziuni – după părerea mea sunt clare. Mai departe, vedem cum evoluăm politic din acest punct de vedere”, ne-a spus Cristian Diaconescu.
Întrebat ce presupune această cooperare politică, Cristian Diaconescu ne-a zis: „Depinde de rezultatul negocierilor. Vedem atunci mai multe detalii”. În perioada 1992-2003, Cristian Diaconescu a fost membru fondator al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, membru asociat al Jamestown Foundation, secretar ştiinţific al ADIRI, profesor în cadrul Institutului de Drept şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Bucureşti unde a susţinut cursuri şi programe de pregătire privind tematica securităţii europene şi euro-atlantice.
Cristian Diaconescu îl susține pe Adrian Acostoaiei la șefia PMP Iași. Movilă trebuie să plece acasă
Constantin MAZILU