Poliţista care „a îndrăznit” să comenteze împotriva sistemului, dată în judecată de IPJ-ul lui Costel Gîtlan! Instituţia îi cere daune! FOTO (EXCLUSIV)

527

@ Poliţista care „a îndrăznit” să comenteze împotriva sistemului a fost dată în judecată de IPJ-ul condus de Costel Gîtlan @ Astfel, instituţia îi cere daune fostei poliţiste @ Asta, după ce Andrada Voicu şi-a dat demisia din sistem

Poliţista care „a îndrăznit” să comenteze împotriva sistemului a fost dată în judecată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) condus de Costel Gîtlan! Aşadar, instituţia îi cere daune fostei poliţiste. Asta, după ce Andrada Voicu şi-a dat demisia din sistem. Dosarul a ajuns acum pe rolul Tribunalului Iaşi, după ce, iniţial, cauza fusese depusă la Judecătoria Paşcani.

„Instanta admite exceptia necompetentei materiale invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Voicu Andrada Petronela (fostă Surdu), în favoarea Tribunalului Iaşi. Fără cale de atac”, au afirmat recent magistratii pascaneni.

Poliţista care a comentat împotriva sistemului, dată în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instantei, reclamantul Inspectoratul de Poliţie a solicitat, în contradictoriu cu Andrada Voicu, obligarea acesteia la plata sumei de 10.653 de lei cu titlu de daune materiale.

„Pe 1.03.2023, pârâta a avut calitatea de poliţist în cadrul IPJ, când, prin dispoziţia şefului I.P.J. nr. 222/II/22.02.2023, acesteia i-au încetat raporturile de muncă prin demisie. Pârâta a urmat cursurile Şcolii de agenţi de poliţie în perioada 1.10.2024-22.07.2016, iar, în temeiul art. 70 alin. (1), din Legea 360/2002, „candidatul admis în instituțiile de formare inițială ale Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne este obligat să încheie un angajament că va lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru o perioadă de 10 ani de la data nașterii raportului de serviciu”, doamna a completat şi semnat angajamentul cu nr. de înregistrare 23670/1.10.2014″, au afirmat cei de la IPJ Iasi.

Conform acestora, fostei politiste i-au fost aduse la cunoştinţă consecinţele nerespectării acestuia, întrucât este prevăzut: „În cazul în care voi fi îndepărtat din instituţia de învăţământ pentru lipsă de interes la învăţătură sau pentru abateri disciplinare ori încetez şcolarizarea la cererea mea, precum şi în eventualitatea în care nu îmi voi respecta obligaţia de a îndeplini serviciul în condiţiile alineatului precedent în unităţile la care voi fi încadrat sau mutat ulterior, mă oblig să restitui cheltuielile efectuate cu pregătirea subsemnatei de Ministerul Afacerilor Interne/instituţia de învăţământ, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani.” Întrucât tânăra şi-a încetat raporturile de serviciu cu unitatea prin demisie pe 1.03.2023, rezultă că şi-a îndeplinit serviciul pentru un număr de 2.413 zile, rămânând neefectuate 1.239 de zile dintr-un total de 3.652 de zile.

Andrada Voicu, mesaj dur la adresa foştilor șefi

În trecut, Andrada Voicu a postat pe pagina ei de Facebook că tatăl său ar fi decedat după ce a auzit de accidentul în care a fost implicată și că nimănui nu i-a păsat de acest lucru.

„Mașinile morții. Cu astfel de autoturisme sunt trimiși unii polițiști la evenimente! Neinscripționate, cu semnale luminoase / acustice neomologate. În timp ce pe pagina oficială a Poliției Române se postează în fiecare zi fotografii cu domnișoare care au buzele un pic mai mici decât colacul de la WC, cu dinți perfect aliniați si zâmbete mișto, cu autoturisme noi si sclipitoare, noi ne pierdem dinții, picioarele, viețile, de parcă la începutul Şcolii de Poliție am semnat contract cu moartea, nu cu instituția în sine. Cui îi pasă de faptul că stăm internați la ATI cu fracturi deschise, cu dureri sfâșietoare, cu hemoragii cerebrale, rugându-ne pentru viețile noastre și așteptând să treacă perioada critică, pentru a ști sigur că vom scăpa cu viață?! Cui îi pasă că tata a murit după ce a auzit de accidentul meu?! Nimănui! Toți cei care ne-au asigurat de sprijinul lor ne-au întors spatele și ne-au lăsat amanet, a scris tânăra.

Polițista adăuga că, după un astfel de accident, polițiștii nu mai sunt întrebați de nimeni dacă sunt sau vor mai fi oameni normali sau dacă au rămas cu sechele. Amintim ca, pe 4 aprilie 2018, o autospecială de Poliţie s-a izbit frontal de un autoturism în urma unei depăşiri pe linie continuă, accidentul având loc în zona Blăgeşti, județul Iași, lângă Pașcani.

Surse judiciare au declarat că, în maşina de Poliţie, care circula cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune, se afla Andrada Voicu împreună cu un alt polițist și cu un câine de urmărire și mergeau la un caz pentru a căuta o fetiță dispărută de acasă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.