@ Exact in ziua in care prefectul judetului Iasi, Marian Grigoras i-a solicitat sa sprijine medicii si jandarmii pentru finalizarea anchetei epidemiologice la Motca, Serioja Hobinca a intrat in concediu si nu mai raspunde la telefon @ Cel care a preluat in aceste zile dificile misiunea de a conduce comuna este viceprimarul Ion Daniel Campeanu
Platit de statul roman cu o leafa care se ridica la cel putin 10.000 lei pe luna la care se adauga si alte beneficii, Constantin Serioja Hobinca primarul din Motca si-a abandonat comuna cand comunitatea avea cea mai mare nevoie de el. Astfel, in urma cu doua zile, Directia de Sanatate Publica a demarat o ancheta epidemiologica in comuna Motca dupa ce au fost depistate un numar de 5 imbolnaviri cu Covid 19. Joia trecuta prefectul a vorbit cu primarul Hobinca la telefon si i-a cerut sa sprijine autoritatile in efectuarea anchetei epidemiologice. ”Am vorbit cu primarul sa sprijine angajatii DSP. De asemenea am dispus ca medicii sa fie insotiti de politisti si de jandarmi”, a spus prefectul in urma cu doua zile.
Surpriza insa, a doua zi, prefectul a aflat cu stupoare ca primarul Serioja Hobinca a intrat brusc in concediu. „Cand am vorbit cu domnul primar nu mi-a spus ca este in concediu. Am vorbit cu domnul viceprimar si el m-a anuntat ca primarul este in concediu”, a spus ieri prefectul.
Primarul nu raspunde la telefon. In plus dupa ce l-am identificat pe whatsup si-a scos si poza profilului. Serioja Hobinnca se ascunde bine de tot in aceste zile, oricum leafa ii intra pe card.
Un deces la Motca. Ancheta epidemiologica
In editia de ieri (vezi aici) am aratat ca un barbat in varsta de 46 de ani, membru al comunitatii de rromi din Motca a decedat in urma cu doua zile la Spitalul de Boli Infectioase dupa o infectie cu Covid 19. In acelasi timp, Directia de Sanatate Publica a transmis ca la Motca, ancheta epidemiologica este inca in desfasurare. „Direcţia de Sănătate Publică Iaşi desfașoară în aceasta perioadă o anchetă epidemiologică într-o localitate rurală din judeţul Iaşi, în urma confirmării cu noul coronavirus a unor persoane din această localitate. Ancheta are în vedere stabilirii tuturor contacţilor direcţi, izolarea la domiciliu a acestora şi testarea pentru noul coronavirus. Epidemiologii din cadrul DSP Iași au recoltat mai multe probe din colectivitate, iar rezultatele au confirmat prezenţa noului coronavirus la 5 persoane din această localitate. Având în vedere atitudinea ostilă a celor confirmați pozitiv cu COVID-19, a fost necesara intervenția forțelor de ordine. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare, iar măsurile și concluziile finale vor fi anunțate după încheierea acesteia”, se arata in comunicatul DSP.
Constantin MAZILU