Procurorii vor să-l bage la puşcărie pe Emilian Eva. Fostul magistrat, denunţat de medicul Dan Tesloianu

3626
Emilian Eva si Dan Tesloianu
Emilian Eva si Dan Tesloianu

@ Fostul procuror Emilian Eva ar putea ajunge după gratii @ Direcția Națională Anticorupție a cerut închisoare cu executare pentru el şi pentru fiica lui în dosarul în care ex-procurorul ieşean este acuzat de comerț ilegal cu tablouri și fapte de corupție @ Dosarul a rămas în pronunțare la Înalta Curte de Casație și Justiție @ Amintim că fostul magistrat a fost denunţat de medicul Dan Tesloianu, iar procesul a fost suspendat pentru o perioadă de aproximativ 4 ani

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut ca Emilian Eva şi fiica acestuia să fie condamnaţi la închisoare cu executare. Amintim că Emilian Eva este acuzat de luare de mită în formă continuată. O parte din această mită este alcătuită din mai multe tablouri, pe care fostul procuror le-ar fi primit de la medicul Dan Tesloianu.

Procurorii vor să-l bage la puşcărie pe Emilian Eva!

Luni, 27 februarie 2023, la Inalta Curte de Casatie si Justitie a avut loc un nou termen în dosar. Doi dintre martorii care au fost audiați la instanța supremă printre care și afaceristul Giani Canschi, nașul lui Eva, au fost aduși cu mandat. Autoritățile au vrut să se asigure astfel că martorii nu vor lipsi de la interogatoriu. Procurorii DNA au cerut închisoare cu executare pentru Emilian Eva, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare. Decizia va fi una definitivă.

Procesul, suspendat pentru aproximativ 4 ani

Instanța supremă a reluat în decembrie 2022 procesul în care fostul procuror DNA Emilian Eva a fost condamnat pentru corupție. La fond, Emilian Eva a primit o pedeapsă de 2 ani și 11 luni de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită și operațiuni financiare incompatibile cu funcția. Procesul a fost suspendat în 2018, când fostul procuror a cerut sesizarea CJUE în legătură cu dreptul judecătorilor de a nu respecta deciziile CCR fără să fie sancționați disciplinar. În noiembrie 2022, Emilian Eva a primit răspunsul de la CJUE, reluând practic deciziile anterioare în care a stabilit că judecătorii naționali pot să nu aplice, fără riscul de a fi anchetați disciplinar, deciziile Curților Constituționale, în cazurile de corupție. În urma deciziei CJUE, Înalta Curte a decis repunerea pe rol și reluarea judecării dosarul de corupție. În acest caz, denunţător ar fi fost medicul Dan Tesloianu. Medicul i-ar fi dat spaga lui Eva dupa ce acesta din urma, in  calitate de procuror ar fi clasat un dosar in care Tesloianu era acuzat ca a primit mita de la un pacient. Tesloianu este arestat in prezent într-un alt dosar, fiind suspectat că ar fi montat unor pacienţi diverse aparate medicale prelevate de la morţi. Mai multe detalii, in articolul repostat mai jos!

Update! Medicul Dan Tesloianu arestat preventiv pentru 30 de zile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.