Proiectului de extindere a Aeroportului Internațional Iași apreciat de către Premierul României

106

Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe, au vizitat, pe 24 ianuarie, lucrările de extindere și modernizare de pe Aeroportul Internațional Iași. O delegație formată din echipa Consiliului Județean Iași, Secretari de Stat ai Guvernului României, parlamentari și consilieri județeni, a vizitat șantierul unde se construiește acum noul terminal al Aeroportului Iași. Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași: „Aeroportul Iași este astăzi autostrada noastră aeriană, iar investiția de 80 de milioane de euro pe care o facem pentru extinderea și modernizarea sa va susține dezvoltarea județului pe mai multe niveluri: economic, social, turistic, medical. Modernizarea aeroportului este în totalitate un proiect al administrației liberale, un proiect pe care l-am susținut imediat de la preluarea conducerii Consiliului Județean Iași, iar, printr-un efort coordonat al echipelor de la CJ și aeroport, progresele se văd de la o lună la alta. Vom demonstra că vom reuși să finalizăm lucrările și să îl operaționalizăm într-un timp record, așa cum ne-am asumat. Mulțumesc și Guvernului României pentru sprijinul acordat, iar prezența la Iași a prim-ministrului Nicolae Ciucă reconfirmă poziționarea județului nostru printre prioritățile guvernamentale, așa cum a declarat și domnia sa: „Împreună cu administrația locală, am integrat acest proiect în planul nostru mai amplu de dezvoltare a infrastructurii din regiune. De la drumurile de acces către aeroport, la conexiunea cu viitoarea bretea a Autostrăzii A8 și la realizarea Autostrăzilor A7 și A8, toate aceste investiții se regăsesc  între prioritățile Guvernului pentru a oferi municipiului Iași și Moldovei infrastructura de transport de care au nevoie pentru a valorifica oportunitățile de dezvoltare.” Nicolae Ciucă, Premierul României: „La nivelul Guvernului, am asigurat finanțarea complementară celei europene, obținută în luna mai 2022, pentru ca acest proiect în valoare totală de 80 de milioane de euro să fie finalizat până la sfârșitul acestui an. Conectarea directă și mai facilă a municipiului Iași cu restul țării și cu Europa va atrage investiții pentru întreaga regiune, va contribui la crearea mai multor locuri de muncă și va oferi oportunități suplimentare de mobilitate pentru cetățeni. Împreună cu administrația locală, am integrat acest proiect în planul nostru mai amplu de dezvoltare a infrastructurii din regiune. De la drumurile de acces către aeroport, la conexiunea cu viitoarea bretea a Autostrăzii A8 și la realizarea Autostrăzilor A7 și A8, toate aceste investiții se regăsesc între prioritățile Guvernului pentru a oferi municipiului Iași și Moldovei infrastructura de transport de care au nevoie pentru a valorifica oportunitățile de dezvoltare.” Noul terminal care se construiește acum va clasa Aeroportul Internațional Iași ca fiind al doilea aeroport din țară ca mărime după cel din Otopeni. Cu o suprafață de peste 31.000 mp, acesta va putea procesa 3,3 milioane de pasageri pe an, lucrările fiind deja programate să fie gata la finalul acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.