Protest de amploare. Sute de ieseni si vasluieni si-au dat intalnire la granita dintre judete

1630

@ Un protest cu sute de ieseni si  vasluieni se anunta in aceasta sambata la granita dintre judetele Vaslui si Iasi la hotarul dintre comunele Ciortesti si Bunesti – Averesti @ Oamenii protesteaza impotriva starii foarte proaste in care se afla drumul judetean  care trece prin comunele Ciortesti si Dolhesti din judetul Iasi si se duce catre municipiul Husi prin comuna Bunesti-Averesti din judetul Vaslui

Incompetenta lui Maricel Popa ii scoate in strada atat pe taranii din judetul Iasi cat si pe cei din judetul Vaslui. Sute de ieseni din comunele Ciortesti, Dolhesti din judetul Iasi si Bunesti-Averesti din Vaslui vor protesta sambata la granita dintre cele doua judete impotriva starii dezastruoase in care se afla drumul de care au nevoie zilnic DJ 244 D. Asta deorece DJ 244 D care trece prin comunele Ciortesti si Dolhesti din judetul Iasi si prin comuna Bunesti – Averesti din Vaslui si merge pana in municipiul Husi din acelasi judet arata ca exact acum 30 de ani, asa cum l-a lasat regimul Ceusescu. Cel putin pe portiunea care tine de judetul Iasi, pe raza comunei Dolhesti acest drum este mai mult din pamant decat din piatra iar cand ploua craterele se umplu cu apa si devine impracticabil. Mai mult decat atat Consiliul Judetean Vaslui a asfaltat acest drum pana la intrarea in comuna Bunesti Averesti iar lucrarile continua oana la granita cu judetul Iasi.

Partea de drum din judetul Iasi nu este inclusa insa in nici un proiect de asfaltare si de aceea acest protest este indreptat mai mult impotriva administatiei judetului Iasi, condusa de pesedistul Maricel Popa. In fruntea satenilor din comunele Ciortesti si Dolhesti se vor afla chiar primarii lor Alina Apostol si Gelu Iacob. ‘’Oamenii din comunele Ciortesti, Dolhesti si Bunesti-Averesti nu mai rabda gropile si nepasarea. Voi fi in prima linie alaturi de ei, sper ca domnul presedinte al Consiliului Judetean, Maricel Popa, sa ne vada’’, a scris primarita din Ciortesti, Alina Apostol intr-o postare pe pagina sa de Facebook.

In judetul Vaslui, protestul este initiat si coordonat de Contantin Iftene presedintele Asociatiei Voluntarii Bunesti-Averesti. ’’Asteptam cat mai multi ieseni si vasluieni la acest protest. Starea dezastruoasa a acestui drum ne afecteaza pe toti. Acest protest vine ca urmare a starii jalnice a acestui drum din 1989 și pînă in prezent. Prin aceasta actiune vrem să atragem atentia Consiliului Județean Iași și Consiliului Județean Vaslui că nu mai suntem nepăsători și chiar ne interesează viața noastra și a copiilor, urmasilor nostri’’, a spus Constantin Iftene.

Locuitorii din cele doua judete se vor intalni in aceasta sambata la ora 15.00 la granita din cele doua judete pentru a protesta.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.