Reglare de conturi în lumea interlopă din Iaşi! Procurorii au intrat pe fir! (EXCLUSIV)

26716
Viorel si Robert Oarza
Viorel si Robert Oarza

@ După o reglare de conturi în lumea interlopă din Iaşi, Viorel Marian Oarză şi fiul său, Robert Andrei Ciudin (fost Oarză) au fost trimişi în judecată @ Procurorii ieşeni au intrat pe fir şi l-au trimis în faţa instanţei, în acelaşi dosar, şi un alt complice @ Acuzaţiile anchetatorilor din acest caz sunt cele de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, complicitate la lovire sau alte violenţe şi complicitate la tulburarea ordinii şi liniştii publice

După o reglare de conturi în lumea interlopă din Iaşi, Viorel Marian Oarză şi fiul său, Robert Andrei Ciudin (fost Oarză) au fost trimişi în judecată. În acelaşi dosar, procurorii ieşeni au intrat pe fir şi l-au trimis în faţa instanţei şi un alt complice.

Acuzaţiile anchetatorilor din acest caz sunt cele de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, complicitate la lovire sau alte violenţe şi complicitate la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acum, urmează ca Judecătoria Iaşi să stabilească un prim termen al procesului penal.

Mai apoi, magistraţii vor asculta ce au de spus părţile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Viorel Oarză, judecat din nou după o reglare de conturi

În cadrul acestui dosar, un apropiat al clanului Corduneanu, Bogdan I., s-a constituit parte civilă. Anchetatorii spun că Viorel Marian Oarză, Robert Andrei Ciudin (fost Oarză) au intrat în vizorul lor la mijlocul lunii trecute, în urma unui incident.

Potrivit oamenilor legii, aceştia l-ar fi atacat şi, respectiv, agresat verbal pe un tânăr, Bogdan I.

„În cursul zilei de 18 noiembrie 2022, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut doi bărbați din municipiul Iași pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, au afirmat anchetatorii ieşeni.

Un nou scandal în lumea interlopă din Iaşi

Oamenii legii au arătat că Viorel Oarză şi fiul lui au fost implicaţi în acest ultim incident, ce ar fi avut loc pe 15 noiembrie 2022. Asta, după ce ei ar fi avut un conflict mai vechi cu victima. Anchetatorii i-au dus pe cei doi la instanţă, cu propunerea de arestare preventivă.

Amintim că Viorel Oarză şi fiul său au mai fost implicaţi în unele scandaluri, în special în zona Sălii Polivalente din Iaşi. Unul dintre scandalurile respective i-a avut drept victime pe unii membri ai clanului Corduneanu. Viorel Oarză este fost boxer de performanţă, iar fiul său încă practică acest sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.