Saltelele și alergiile : ce trebuie să știi despre ele

261
barbat care doarme confortabil
barbat care doarme confortabil

Dacă somnul tău nu este unul de calitate probabil că unul din principalii vinovați îl reprezintă alergenii. Strănutul, tusea, guturaiul îți pot perturba nopțile iar alergiile nu te vor lăsa să dormi

Prezența acarienilor, a mucegaiului, a părului provenit de la animalele de companie, cearșafurile care păstrează celulele moarte ale pielii și alți iritanți, toate pot provoca cu ușurință o reacție alergică și pot perturba un somn bun.

Cu toate că persoanele care suferă de alergii pot lua medicamente antihistaminice sau antialergice, prevenirea unei reacții alergice este de dorit, în loc de aatenuarea simptomelor.

Care sunt simptomele alergiilor ?

Toți cei care suferă de alergii știu deja simptomele care apar în momentul în care suferă o reacție alergică, dar mulți dintre noi nu băgăm de seamă anumite simptome mai lejere dar care totuși demonstrează că suntem alergici.

Nas care curge sau este înfundat

Dacă simți adesea că nasul curge și este înfundat chiar înainte de a adormi sau la trezire acesta ar putea fi un prim semn al alergiei. Prezența acarienilor și a prafului în casă poate cauza astfel de probleme de sănătate. De cele mai multe ori acarienii ascunși în saltea sunt un factor declanșato

Ochii iritați

Ochii iritați, înroșiți și care lăcrimează, indică o alergie la nivelul ochiului, o reacție a organismului la mici corpuri străine minuscule cum sunt particulele de praf. Acarienii au dimensiuni microscopice și pot ajunge cu ușurință în ochi, ceea ce poate provoca lăcrimare excesivă. Iritația ochilor este răspunsul automat al corpului tău în încercarea de a elimina corpurile străine. Lăcrimarea excesivă poate fi, de asemenea, asociată cu rinita sau curgerea nasului indusă de alergii.

Iritarea pielii și mâncărime

Dormitul pe o saltea care găzduiește acarieni și praf îți poate irita pielea și poate provoca disconfort pe tot parcursul nopții. Deși acarienii se hrănesc doar cu pielea moartă, deșeurile lor care se acumulează pe suprafața patului vă pot irita pielea. Uneori saltelele vechi pot adăposti chiar ploșnițe pe care nu le vezi la timp și care îți pot provoca grave iritații ale pielii.

Cum contribuie saltelele hipoalergice la reducerea alergiilor ?

Am auzit cu toții că există o soluție excelentă pentru diminuarea alergiilor cauzate de praful din dormitor : saltelele hipoalergice. Să vedem cum acționează acestea și cum contribuie la reducerea eficientă a alergiilor.

  1. Saltelele hipo-alergice reduc considerabil acarienii existenți în patul tău

Acarienii sunt principala cauză a alergiilor pentru că trăiesc în așternuturi și se hrănesc cu celulele moarte ale pielii. Micii acarienii sunt aproape invizibili pentru ochiul uman, iar în cazul în care aceștia se află în porii pernelor și a saltelelor, efectiv nu pot fi detectați. Saltelele hipo-alergice folosesc, de obicei, spumă cu memorie ca material principal, un material care are porii închiși, astfel încât acarienii nu mai au spațiu în care să se strecoare. Multe persoane sensibile folosesc topper saltele, cu proprietăți antialergice eficiente. Țesătura foarte deasa acestor toppere nu mai permite acarienilor și prafului să se răspândească în pat și să creeze alergii

  1. Saltelele hipo-alergice inhibă formarea mucegaiului

Un alt declanșator al alergiei de la salteaua este acumularea de mucegai pe suprafața saltelei. Mucegaiul poate crește oriunde unde există umiditate. Transpirația și fluidele care provin din corpul nostru contribuie la umezeala saltelei și a lenjeriei de pat, care poate fi un mediu înfloritor pentru mucegai. Unele saltele din spumă cu memorie sunt combinate cu latex natural, care este mai rezistent la acumularea de mucegai și alte microorganisme.

  1. Saltelele hipo-alergice au proprietăți anti-bacteriene

Un material popular folosit la fabricarea așternuturilor hipo-alergice este fibra de bambus. Bambusul are proprietățile antibacteriene naturale care diminuează bacteriile și microbii. O altă proprietate a fibrei de bambus este respirabilitatea, ceea ce împiedică instalarea bacteriilor anaerobe. De asemenea, fibra de bambus este eficientă și eficientă în absorbția și evaporarea umezelii provenite din pielea umană.

  1. Salteaua hipo-alergică este mai moale

Saltelele de calitate, ca de exemplu modelul de saltele Prestige , sunt realizate dintr-un material foarte confortabil, care reduce riscul de a acumula acarieni, praf sau ploșnițe.

Țesut cu un număr mult mai mare de fire materialul se simte mai fin la atingere și mai moale pentru piele, lăsându-ți o senzație mătăsoasă de fiecare dată când te întinzi în pat. Senzația pe care o ai atunci când folosești o saltea antialergică îți va oferi nu doar un somn liniștit, ci îți va diminua riscul de alergii pe termen lung.

Concluzii

Dacă suferi frecvent de alergii, în special în timpul somnului, atunci ar putea fi timpul să transformi radical mediul de dormit, cumpărând o saltea nouă. De asemenea dormitorul trebuie curățat în mod regulat, eliminând praful și reducând umiditatea care poate induce mucegai. O saltea de calitate, realizată din materiale hipoalergice, îți va garanta un somn mai liniștit și îți va reduce potențialele alergii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.