Şase ieşeni, pedepsiţi pentru braconaj! Întreg scandalul a izbucnit după o vânătoare ilegală de mistreţi! (EXCLUSIV)

751
Arma
Arma

@ Şase ieşeni au fost pedepsiţi recent de judecători pentru braconaj @ Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Răducăneni l-au condamnat pe Andrei Bogdan Ursu la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru braconaj, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor @ În acelaşi dosar, Laurenţiu Dodan a fost condamnat la un an şi 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la braconaj şi transportul vânatului, Mihai Stavarache şi Ionuţ Toderică au primit câte o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare, în vreme ce Vlăduţ Cojocaru a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare @ Totodată, George Lungu a primit o pedeapsă de un an şi 10 luni de închisoare, cu suspendare

Şase ieşeni au fost pedepsiţi recent de judecători pentru braconaj! Aşadar, magistraţii din cadrul Judecătoriei Răducăneni l-au condamnat recent pe Andrei Bogdan Ursu la 3 ani de închisoare, cu suspendare, pentru braconaj, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor!

În acelaşi dosar, Laurenţiu Dodan a fost condamnat la un an şi 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la braconaj şi transportul vânatului, Mihai Stavarache şi Ionuţ Toderică au primit câte o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare, în vreme ce Vlăduţ Cojocaru a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare. De asemenea, George Lungu a primit o pedeapsă de un an şi 10 luni de închisoare, cu suspendare.

„Instanţa admite actiunea exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă OCOLUL SILVIC LUNCA CETĂTUII. Obligă inculpatii, în solidar, la plata către aceasta a a echivalentului în lei al sumei de 2.100 de euro, cu titlu de daune materiale”, au spus judecatorii.

Scandal izbucnit după o vânătoare ilegală de mistreţi

De remarcat este faptul ca sentinta nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul celor sase ieseni a inceput pe data de 12 noiembrie 2021.

„În noaptea de 11/12.08.2019, inculpatul, ajutat de ceilalti inculpați și, folosind lumina de la un proiector, a efectuat o vânătoare, fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă la specia mistreț, eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv, în extravilanul localității Costuleni, fond cinegetic 43, aparținând Ocolului Silvic, ocazie cu care a executat, fără drept, cu arma marca BROWNING, mai multe focuri de armă, ucigând 3 mistreți și cauzând un prejudiciu în valoare de 2.100 de euro.

În perioada 12 – 13.08.2019, inculpatul a intervenit neautorizat asupra armei cu glonț marca BROWNING, prin deteriorarea cuiului percutor, a pârghiei libere ce acționează port-închizătorul și a peretelui interior al cutiei mecanismelor și detașarea de port-închizător, fără ca arma să fi fost dezasamblată, a pârghiei libere, cu scopul de a împiedica urmărirea penală efectuată împotriva sa”, au spus oamenii legii.

Ce au mai spus anchetatorii

S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că inculpații au participat la vânătoarea efectuată în noaptea de 11/12.08.2019, deși nu erau înscriși în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă la specia mistreț, eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv.

„Ulterior, inculpații au transportat cei 3 mistreți uciși prin împușcare de către inculpat, de la locul în care au fost împușcați, până în apropierea unei stâne de oi”, au încheiat anchetatorii ieşeni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.