@ Una dintre cele mai mari secții de poliție rurală din judetul Iași stă pe un butoi de pulbere @ Noul șef are probleme în a-și impune autoritatea și s-a ajuns până acolo încât șeful secției Adrian Miron și-a agresat fizic in timpul serviciului un subaltern pe nume Olivian Donisă, fiul politistului erou, Constantin Donisă
Polițiștii ieșeni s-au plictisit de prins hoți, astfel încât au început să se bată între ei. Scene incredibile s-au petrecut în urmă cu mai bine de o săptămână în interiorul sectiei 2 de politie rurala Ciurea, unitate care asigura ordinea in 8 comune din judetul Iași. Astfel, un conflict spontat a izbcnit intre proapătul șef al sectiei, inspectorul de politie Adrian Miron și subalternul său Olivian Donisă. Adrian Miron este șef al sectiei și este evident ca are unele probleme in a-și impune autoritatea. Un conflict intre Miron și Donisă dar și cu alți subalterni mocnește de ceva vreme. În ziua respectivă Adrian Miron i-a reproșat lui Donisă ceva legat de o anchetă. Olivian Donisă ținea în mână niste documente legate de respectiva ancheta iar Adrian Miron a incercat să i le smulgă. Donisă s-a opus, a replicat iar Miron i-ar fi dat un pumn în piept. Adrian Miron nu a putut fi contactat iar Olivian Donisă a refuzat sa comenteze. ‘’Cine v-a spus? Nu este adevărat. Nu am ce comenta’’, a spus Donisă.
Să mai precizăm că Olivian Donisă este fiul Constantin Donisă, politistul erou căzut la datorie pe 31 ianuarie 1992 după ce a salvat de la viol o fetiță. Agresorul l-a înjunghiat mortal.
Anchetă la IPJ și dosar penal
Cu toate acestea Donisă a fost audiat deja audiat de polistii IPJ Iași care au demarat o ancheta disciplinară. În același timp a fost intocmit si un dosar penal pentru savarsirea infractiunii de purtare abuziva. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. ‘’Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Iași a fost sesizată de către un polițist despre faptul că a fost agresat în timp ce se afla la locul de muncă de către șeful Secției de Poliție Rurală. Astfel, a fost dispusă o cercetare prealabilă cu privire la cele semnalate pentru a se stabili dacă au fost comise sau nu abateri disciplinare. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, unitatea de parchet competentă în soluționarea cauzei fiind Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, ne-a transmis IPJ Iași prin intermediul purtatorului de cuvant.
Potrivit unor surse, Adrian Miron si Olivian Donisa s-ar fi reclamat reciproc la Directia Generala Anticoruptie. De mentionat ca azi la sediul Sectiei 2 de politie rurala Ciurea nu a răspuns nimeni la la telefon, la numărul de telefon 0232.261.776. Politia Romana ‘’Siguranta și Încredere’’ iar Costel Gîtlan, cel care il sustine pe functie pe Miron tocmai a fost avansat la gradul se chestor de politie. Sectia 2 de Politie Rurala Ciurea asigura ordinea in comunele, Ciurea, Mogoșești, Șcheia, Scânteia, Grajduri, Mironeasa, Ipatele, Drăgușeni.
Soc. Politisti ieseni atacati de trei indivizi chiar in sectie. Procurorii i-au lasat in libertate
Constantin MAZILU