Sechestru pe averea patronului Restaurantului Castel. Rădeanu a tras țeapă cu vânzarea Egros

17169
Constantin Radeanu-
Constantin Radeanu-

@ Constantin Rădeanu a încheiat cu o societate comercială din Iași un antecontract pentru vânzarea unor părți sociale din firma care deține complexul Egros @ Cumpărătorul i-a virat lui Rădeanu în contur 312.000 euro dar tranzacția nu s-a mai finalizat @ Firma a cerut în instanță instituirea sechestrului asigurator pe averea lui Rădeanu @ Tribunalul a admis cererea de instituire a sechestrului asigurator dar în final Rădeanu a câștigat procesul

Afaceriștii din Iași care își plâng în pumni după ce au intrat în afaceri cu patronul Restaurantului Castel, Constantin Rădeanu, încep să facă coadă la ușa instanței de judecată. Astfel, după ce fostul său partener Florin Onofrei a trebuit să se adreseze judecătorilor să recupereze de la Rădeanu un împrumut de 100.000 euro și o societate comercială din Iași s-a ales cu o pagubă însemnată după ce a intrat într-o combinație cu patronul de la Castel. S-a ajuns până acolo încât societatea în cauză, SC Logistic Services SRL a cerut instituirea sechestrului asigurator pe averea lui Rădeanu. Instanța a admis cererea de instituire a sechestrului pe averea lui Rădeanu dar în final societatea a pierdut procesul pe fond. Acum Rădeanu le cere judecătorilor să-i ridice sechestrul pe avere (vezi aici).

Egros
Egros

Totul a plecat de la vânzarea Egros

Totul a început în anul 2021 când Rădeanu a promis reprezentanților firmei Logistic Services SRL că le va vinde 4 părți sociale din firma Egros Trade SRL, firma care deține complexul comercial cu același nume din zona Bucium. Au stabilit un preț de 156.000 euro pentru o parte socială și după încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare și a achitat ulterior, un avans de 312.000 euro, jumătate din valoarea totală a contractului. Contractul final trebuia încheiat în termen de 6 luni dar afacerea nu a fost dusă până la capăt. Între timp Rădeanu a vândut ‘’acțiunile’’ sale de la Egros către un alt afacerist. Presa ieșeană a arătat anul trecut că noul proprietar ar fi afaceristul Bogdan Gheorghiu. În acest context, firma Logistic Services SRL s-a adresat instanțelor de judecată pentru a obține o sentință care să-i permită să-l execute pe Rădeanu, să-și recupereze avansul achitat, adică 312.000 euro. În cadru acestui proces firma a cerut instituirea sechestrului asigurator pe averea lui Rădeanu iar solicitarea a fost aprobată. Numai că, în final, firma a pierdut procesul pe fond, cel în care voia să-l oblige pe patronul de la Castel să-i returneze banii iar acum, după cum am mai precizat, Rădeanu cere instanței să-i ridice sechestrul.

 

Dosarul soțului șefei Curții de Apel mușamalizat grosolan. Crișu și Rădeanu au demolat ilegal o casă monument

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.