Sechestru pus pe averile unor afacerişti! „Gaură” considerabilă în bugetul statului!

435
bani lei
bani lei

@ Un sechestru asigurator a fost pus pe averile unor afacerişti @ Decizia a fost luată recent de judecătorii ieşeni, după ce a fost creată o „gaură” considerabilă în bugetul statului @ Astfel, deşi au scăpat de eventuale condamnări, Vasile Sorinel Năstase şi Bogdan Stănescu s-au ales cu sechestru pe averi pentru a putea fi recuperat prejudiciul

Un sechestru asigurator a fost pus pe averile unor afacerişti! Decizia a fost luată recent de judecătorii ieşeni, după ce a fost creată o „gaură” considerabilă în bugetul statului! Astfel, deşi au scăpat de eventuale condamnări, Vasile Sorinel Năstase şi Bogdan Stănescu s-au ales cu sechestru pe averi pentru a putea fi recuperat prejudiciul.

„Instanta încetează procesul penal pentru săvârsirea infractiunilor de evaziune fiscală si spalare de bani, ca urmare a intervenirii prescriptiei răspunderii penale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi obligă pe inculpatul Năstase Vasile Sorinel, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC VLAD AGRO ZAHĂR SRL Brasov, în solidar şi cu inculpatul Stănescu Bogdan, să plătească acestei părţi civile suma de 158.418 lei. Dispune luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatilor si ale părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în vederea recuperării despăgubirilor civile acordate în cauză părţii civile.

Totodata, admite acţiunea civilă formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi obligă inculpatul Stănescu Bogdan să plătească acestei părţi civile suma de 261.687 de lei. Dispune luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora”, au spus magistratii ieseni.

Sechestru pus pe averile unor afacerişti!

De remarcat este faptul ca sentinta nu e definitiva, aceasta putand fi contestata. Procesul celor doi afaceristi a inceput pe data de 28 octombrie 2019. Procurorii i-au trimis in judecata sub acuzatiile amintite.

„Inculpatul, în calitate de administrator al firmei, la datele de 02.05.2012, 03.05.2012, 04.05.2012, 30.05.2012 şi 31.07.2012, în bază aceleiași rezoluții infracționale, a evidenţiat în actele contabile ale societăţii comerciale pe care o administra (documente justificative- facturi fiscale, jurnalele de cumpărări aferente lunilor mai și iulie 2012, balanţele lunare de verificare aferente lunilor mai 2012 şi iulie 2012, bilanţul contabil la 31.12.2012) achiziţii fictive de la presupusul furnizor în valoare totală de 598.233 de lei, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 158.418 lei, din care taxa pe valoare adaugata – 115.787 de lei și impozit pe profit – 42.631 de lei”, au subliniat oamenii legii.

Ce au mai spus anchetatorii

Anchetatorii au adaugat ca inculpatul, în calitate de administrator al firmei, la datele de 04.05.2012, 30.05.2012, 01.08.2012, 02.08.2012 (la această dată cu patru ordine de plată diferite), 03.08.2012 şi 05.11.2012, prin ordinele de plată nr. 8/04.05.2012, 16/30.05.2012, 21/01.08.2012, 23/02.08.2012, 22/02.08.2012, 24/02.08.2012, 25/02.08.2012, 27/03.08.2012 şi 30/05.11.2012, a transferat de nouă ori diferite sume de bani, în cuantum total de 359.440 de lei, din contul bancar în contul bancar deschis la aceeaşi unitate bancară, cu titlu de plăţi parţiale pentru achiziţiile fictive în cuantum total de 598.233 de lei, aparent efectuate în intervalul 2.05.2012 – 31.07.2012 de la presupusul furnizor, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor obţinuţi din infracţiunea de evaziune fiscală pe care a săvârşit-o prin evidenţierea în documentele legale ale firmei a cinci achiziţii fictive.

„De asemenea, inculpatul, în calitate de administrator al firmei, în perioada 2.05.2012 – 31.07.2012, la diferite intervale de timp, în bază aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin emiterea celor cinci facturi care atestă livrări nereale de bunuri şi servicii, dar şi a chitanţelor aferente, precum şi prin evidenţierea ulterioară a acestor livrări nereale în actele contabile ale societatii, l-a ajutat pe numitul să evidenţieze în declaraţiile fiscale ale firmei cinci achiziţii fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prejudiciul astfel cauzat de administratorul companiei bugetului de stat fiind de 158.418 lei.

Mai mult, inculpatul , în calitate de administrator al firmei, în perioada 2.05.2012 – 14.06.2012, a evidenţiat în actele contabile ale societăţii pe care o administra achiziţii fictive de la presupusul furnizor în valoare totală de 811.232 de lei, concretizate în 10 facturi fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 261.687 de lei. Totodata, inculpatul, în calitate de administrator al firmei, la diferite date, a dispus efectuarea unor transferuri bancare având ca obiect diferite sume de bani, în cuantum total de 756.150 de lei, cu titlu de plăţi parţiale pentru achiziţiile fictive de la acest din urmă presupus furnizor, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor obţinuţi din infracţiunea de evaziune fiscală pe care a săvârşit-o prin evidențierea în documentele legale ale societatii a zece achiziţii fictive de la furnizorul aparent”, au incheiat oamenii legii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.